miercuri, aprilie 17, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Focar de COVID-19 la Cardiologia Spitalului Județean de Urgență Slatina

Activitatea Secţiei Cardiologie de la Spitalul Judeţean de Urgenţă (SJU) Slatina a fost limitată la internarea cazurilor care necesită terapie intensivă cardiologică, după ce a fost declarat un focar de COVID-19 şi au fost confirmate opt cazuri de infectare în rândul pacienţilor şi 12 cazuri în rândul personalului.

Un alt focar de COVID-19 este la Unitatea de Primiri Urgenţe a SJU Slatina, unde au fost confirmate cinci cazuri de infectare în rândul angajaţilor, toate în această săptămână.

Potrivit mediului epidemiolog, Cătălin Pătru, focarul de infecţie cu SARS-CoV-2 de la Cardiologie a debutat la finalul săptămânii trecute, posibil de la doi dintre pacienţii internaţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Printre persoanele infectate din cele două focare, de la Cardiologie şi de la UPU, sunt atât persoane nevaccinate cât şi persoane vaccinate cu schema completă, chiar şi cu doza booster, a mai precizat medicul Pătru.

„Una dintre măsurile pe care le-am recomandat a fost de limitare a activităţii Secţiei Cardiologie doar pentru sectorul de terapie intensivă. Recomandarea noastră a fost de a asigura internarea doar a urgenţelor care necesită îngrijiri de tip terapie intensivă pe Cardiologie şi care nu pot fi transferate sau relocate către alte unităţi sanitare, pentru restul cazurilor care ar necesita internare am recomandat sistarea internărilor în secţie până la închiderea focarului, având în vedere şi indisponibilizarea unui număr de asistenţi medicali din cadrul secţiei”, a declarat miercuri, într-o conferinţă de presă, epidemiologul Cătălin Pătru, citat de Agerpres.

Activitatea la Cardiologie va fi reluată în mod normal după zece zile de la ultimul caz confirmat, a adăugat Cătălin Pătru, care a arătat că în această secţie riscul de a apărea contagieri este mai mare faţă de alte secţii având în vedere adresabilitatea mare şi tipul de pacienţi, în majoritate persoane în vârstă, cu mai multe afecţiuni şi cu receptivitate mai mare la boli infecto-contagioase.

Directorul medical al SJU Slatina, medicul Radu Ene, a arătat că activitatea de la Cardiologie nu a fost complet închisă deoarece ar fi perturbat astfel şi activitatea altor secţii şi operaţiile, fiind necesar un consult cardiologic înainte de intervenţiile chirurgicale.

„Pacienţii care au nevoie de terapie intervenţională sunt direcţionaţi prin UPU către unităţile sanitare care pot să facă această terapie, respectiv Craiova şi Bucureşti şi am considerat ca Terapia Intensivă cardiologică de la spitalul nostru este important să funcţioneze în continuare având în vedere adresabilitatea extrem de ridicată, acesta a fost motivul continuării activităţii secţiei. E o secţie care are contact permanent, adică aproape orice pacient care intră în SJU beneficiază de un consult de cardiologie”, a spus medicul Radu Ene.

Epidemiologul Cătălin Pătru a menţionat că angajaţii confirmaţi cu COVID-19, din cele două focare din spital, sunt toţi vaccinaţi şi prezintă până acum simptomatologie uşoară şi nu e necesară internarea.

În afară de personalul confirmat cu infecţia cu SARS-CoV-2 în cele două focare, în spital mai sunt şi alţi angajaţi cu COVID-19, în total fiind în izolare doi medici, 14 asistenţi şi şase cadre auxiliare.

Managerul SJU Slatina, Angela Nicolae, a subliniat că unitatea sanitară testează cu teste antigen toţi pacienţii care se prezintă în spital şi cu test de tip PCR toţi pacienţii care urmează să fie supuşi unei intervenţii chirurgicale şi gravidele care urmează să nască.

Rata de vaccinare a personalului SJU Slatina este de 70,21%, potrivit medicului epidemiolog Cătălin Pătru, care a precizat că medicii sunt vaccinaţi în proporţie de 85,5%, asistenţii sunt vaccinaţi în proporţie de 68%, cadrele auxiliare în proporţie de 66%, iar personalul TESA în proporţie de 71%.

Politica