Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Persoanele infectate cu Omicron au un risc de 53% de a fi spitalizate, faţă de cele contaminate cu Delta!

Publicat

pe

Conform unui studiu american care a cuprins circa 70.000 de persoane testate pozitiv cu SARS-CoV-2 a arătat un risc de spitalizare şi de deces substanţial redus în cazul infectării cu varianta Omicron, comparativ cu Delta, independent de nivelul de imunitate în creştere în rândul populaţiei.


Potrivit studiului, persoanele infectate cu Omicron prezentau un risc înjumătăţit (53%) de a fi spitalizate, faţă de cele contaminate cu Delta, arată o ştire AFP, preluată de Agerpres, notează medichub.ro. În acelaşi timp, riscul de a ajunge la terapie intensivă e mai scăzut cu 74%, iar cel de deces cu peste 90%.

Din peste 52.000 de persoane infectate cu Omicron, monitorizate în studiu, niciuna nu a avut nevoie de aparat de ventilaţie. Spre comparaţie, 11 pacienţi dintre cei aproape 17.000 infectaţi cu Delta au trebuit să fie conectaţi la un astfel de aparat.

Durata medie a spitalizărilor a fost de 1,5 zile pentru Omicron şi de aproape 5 zile în cazul infectării cu Delta.

Analiza a fost întreprinsă pornind de la datele sistemului spitalicesc Kaiser Permanente, un consorţiu de îngrijire integrată din California, în cursul lunii decembrie, când ambele variante erau în circulaţie.

Rezultatele vin să confirme datele acumulate de la populaţiile altor ţări –  din Africa de Sud sau din Marea Britanie – , care arată că Omicron are o rată mai mare de replicare în căile aeriene superioare (nas, gât) faţă de plămâni, unde se declanşează formele grave de COVID-19.

Studiul american, care nu a fost deocamdată supus procedurii de peer-review, a fost realizat de cercetători de la Universitatea Berkeley din California, Kaiser Permanente şi Centrul pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor (CDC).

„Studiul a luat în calcul parametri importanţi precum vârsta, sexul, infectările anterioare cu SARS-CoV-2, statutul vaccinal şi comorbidităţile”, a declarat directoarea CDC, Rochelle Walensky.

Studiul a constatat o eficacitate a vaccinurilor mai redusă contra infectărilor cu Omicron, dar s-a observat şi că protecţia a rămas considerabilă împotriva formelor grave de boală.

Rochelle Walensky a subliniat totuşi că gradul ridicat de răspândire al variantei Omicron duce în mod automat la un număr mare de spitalizări, punând sub presiune un sistem medical al cărui personal a fost deja supus la grea încercare în ultimii doi ani.

Continue Reading
Publicitate

© 2021. Toate drepturile rezervate.