sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Preşedintele Colegiului Medicilor: ”Avem nevoie de certificatul verde”

Preşedintele Colegiului Medicilor din România, Daniel Coriu, afirmă că este „mare nevoie” de implementarea certificatului verde COVID la nivel naţional, el arătând că în ţările în care o astfel de măsură a fost introdusă, pandemia a avut un impact redus.

„Cum vom face în România, probabil asta va fi o decizie politică. Important e să fie”, susţine medicul.

„Toată lumea este de acord că avem nevoie de certificatul verde şi acest lucru este adevărat, chiar avem mare nevoie. Modalitatea de implementare, acum depinde. Dacă e să ne uităm la experienţa ţărilor europene – Italia, Franţa, Germania – unde au implementat acest certificat verde din mai-iunie şi lucrurile au mers foarte bine. Ei nu au avut o intensitate foarte mare a valului patru. Cum vom face în România, probabil asta va fi o decizie politică. Important e să fie”, a afirmat preşedintele Colegiului Medicilor din România.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Daniel Coriu a pus accent pe importanţa vaccinării anti-COVID, arătând că există studii care arată că a treia doză a vaccinurilor bazate pe ARNm protejează şi în cazul infecţiei cu varianta Omicron.

„Deja noi avem o experienţă, am trecut cu bine patru valuri. Sigur, ultimul val a fost un dezastru, un dezastru umanitar, am avut o rată de decese zilnice destul de mare şi aceste decese s-au produs la persoanele nevaccinate. Deci vaccinarea a protejat. Acum, datele recente publicate în urmă cu două zile de cei de la Pfizer şi Moderna, studiile arată că cel puţin într-un procent important administrarea celei de-a treia doze protejează”, a afirmat Daniel Coriu, potrivit News.ro.

El a arătat că există un grad de protecţie şi pentru cei vaccinaţi cu două doze, dar la doza booster „gradul de protecţie este ridicat”.

Politica