joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Preşedintele AEP, Constantin Mituleţu Buică, trimis în judecată pentru abuz în serviciu

Parchetul a notificat Parlamentul că preşedintele AEP, Constantin Mituleţu Buică, a fost trimis în judecată pentru abuz în serviciu. Parlamentul urmează să decidă în legătură cu situaţia acestuia, existând opţiunea suspendării de drept a raporturilor de serviciu şi a revocării.

Potrivit News.ro, alături de Buică a fost trimis în judecată şi secretarul general al AEP, Cristian Andreescu, acuzat de fals intelectual.

Parchetul  Judecătoriei Sectorului 3 a notificat Parlamentul la sfârşitul lui noiembrie în legătură cu trimiterea în judecată a preşedintelui AEP pentru comiterea ”în concurs” a trei infracţiuni de abuz în serviciu, ultima în formă continuată.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Președintele AEP este acuzat, între altele, că a făcut presiuni ca Gabriel Saucă (Director general, Direcţia de Coordonare a Sistemului Informaţional Electoral Naţional) şi Cristian Petraru (șeful Departamentului de organizare a proceselor electorale) să părăsească instituția. O altă acuzație care i se aduce lui Mitulețu Buică este că a blocat mai multe posturi din cadrul AEP și nu a organizat concursuri pentru ocuparea lor, deși trebuia să o facă. Cazul posturilor blocate a fost semnalat și într-un raport al Curții de Conturi.

Chemat de procurorii Parchetului Sectorului 3 pentru a i se aduce la cunoștință acuzațiile, președintele AEP a refuzat să dea declarații.

În 25 martie, Mituleţu Buică declara că a fost chemat la Parchet, iar procurorii i-au transmis că are calitatea de suspect într-un dosar, în două infracţiuni de abuz în serviciu pentru două sancţiuni disciplinare cu avertisment date în anul 2019.

Preşedintele AEP este numit prin hotărâre adoptată în şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, la propunerea grupurilor parlamentare, dintre personalităţile cu pregătire şi experienţă în domeniul juridic sau administrativ. 

”Preşedintele şi vicepreşedinţii pot fi revocaţi din funcţie, pentru motive temeinice, de către autorităţile care i-au numit”, conform legii de funcţionare a AEP.

Conform Codului administrativ,  raportul de serviciu se suspendă de drept atunci când funcţionarul public a fost trimis în judecată pentru infracţiuni de corupţie sau de serviciu, infracţiuni care împiedică înfăptuirea justiţiei, infracţiuni de fals sau pentru o infracţiune săvârşită cu intenţie care l-ar face  incompatibil cu exercitarea funcţiei publice.

Politica