sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Olt. Un tun făcut din cazanul de țuică a făcut senzație la parada de 1 Decembrie în Optași-Măgura

Primarul din Optași-Măgura, Marin Scurtu, a organizat o paradă inedită pentru locuitorii comunei după ce a improvizat un tun din ţeava unui cazan de ţuică, care a fost pus pe o dubiţă.

„Am tot văzut pe la Bucureşti cum sunt paradele astea şi am zis ia să fac şi eu aici, ce, numai la Capitală se poate aşa ceva? Nu am eu elicopter şi altă tehnică militară, dar am improvizat ceva şi uite ce a ieşit”, spune Marin Scurtu, primarul din Optaşi Măgura.

La paradă, pe lângă „tun” au defilat și locuitori din comună călare pe cai sau pe ATV-uri, relatează gandul.ro Localnicii au ieșit din case și au urmărit curioși, de pe margine, desfășurarea de forțe. Unii și-au făcut cruce, alții au aplaudat.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De altfel, primarul aflat la al șaselea mandat este cunoscut pentru deciziile inedite pe care le ia. El a devenit cunoscut în 2019 când a prezentat, mândru, un miniturn Eiffel la intrarea în fostul sat cunoscut ca Paris. Precum și o intrare originală în comuna Optași: o construcție circulară din opt ași, cărți de joc așezate în jurul unui ax.

Anul trecut, după ce a fost reales, edilul a promis că nu se oprește aici. El se gândește să fac un referendum pentru a schimba numele comunei în Paris.

Foto: captura video

Politica