vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Prețurile la mâncare vor fi actualizate de la 1 februarie din cauza scumpirilor la gaze, energie electrică și nutrețuri

Producătorii români vor păstra, cel puţin în această perioadă, preţurile actuale la alimente, oricum majorate deja cu 15-20%, chiar dacă înregistrează costuri suplimentare şi influenţe semnificative din cauza scumpirii energiei, gazelor naturale şi a nutreţurilor, însă, începând de anul viitor, va exista cu siguranţă o actualizare a acestor preţuri, susţine preşedintele Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Industria Alimentară – Sindalimenta, Dragoş Frumosu.

„Oricum la o parte din alimente preţurile au crescut. Nu este sfârşitul şi sigur nu este o veste bună. La pâine şi produse de panificaţie preţurile au crescut cam cu 15-20%, la uleiul de floarea soarelui în jur de 20%, la lactate 4-5 procente. La carnea de porc încă nu s-a întâmplat nimic, pentru că mai erau stocuri. Discutăm în primul rând despre carnea de porc din import, pentru că noi importăm cam 80 chiar 85%. Având în vedere fenomenele care au fost în Germania şi în alte state europene referitoare la pesta porcină africană şi având cantităţi destul de mari, (…) s-a exportat carne de porc, începând de acum câteva luni, chiar sub preţul de cost al fermierilor români. Acest lucru i-a încurcat teribil de tare pe fermierii noştri care şi aşa se chinuiesc să trăiască, să rămână la suprafaţă, dar fenomenul nu a putut fi oprit, pentru că discutăm de o piaţă liberă. Probabil o creştere la carnea de porc s-ar putea vedea abia după 1 ianuarie şi va fi cam de 10%, pentru că orice majorare a preţurilor pe fondul puterii de cumpărare scăzute a românilor va conduce la scăderea vânzărilor”, a declarat Dragoş Frumosu.

Acesta a mai spus că și o cantitate importantă de carne de porc ce provine din import vine pe ultima perioadă în urma procesului de congelare şi are un preţ mai redus.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Fiind congelată carnea, venind în ultima perioadă a procesului de congelare, sigur că ea are şi un preţ mai redus. Este şi unul dintre motivele pentru care noi nu reuşim să ne ridicăm cu porcii din fermele româneşti. Sigur, mai sunt şi alte cauze, respectiv subvenţia, care este mai mică pentru noi, şi nu numai: evident creşterea preţurilor la tot ceea ce înseamnă energie electrică, gaze, nutreţuri, inputuri”, a explicat el, potrivit Agerpres.

În opinia sa, producătorii vor încerca să păstreze „cât pot” preţurile actuale la alimente, deşi în unele sectoare influenţa majorării preţurilor la energie, combustibili şi nutreţuri în costuri este şi de 60%.

Potrivit sursei citate, ianuarie este o lună mai slabă în vânzări la carne şi preparate din carne, deoarece oamenii mai au rezerve după achiziţiile făcute în preajma sărbătorilor, dar de la 1 februarie tot ceea ce înseamnă aceste influenţe în costurile unui produs alimentar se vor resimţi mult mai mult.

„Eu cred că în panificaţie, în afară de creşterea de 15-20% până în acest moment, se va adăuga mai mult ca sigur 10-15% şi aici creşterile reale, influenţate de tot ceea ce se întâmplă, conduc undeva spre 60%. Este foarte mult. Dacă urmărim evoluţia din anii anteriori a preţului la produsele alimentare – şi mă refer strict la producătorii români – aceştia nu au scumpit decât în momentul în care nu au mai putut respira. Ori, lucrul acesta se va întâmpla categoric după 1 ianuarie”, a explicat liderul Sindalimenta.

Frumosu susţine că statul ar trebui să ia nişte măsuri de compensare, care să anuleze o parte din aceste creşteri de preţuri, făcând referire în primul rând la anumite măsuri de relaxare fiscală, precum reducerea taxelor pe salarii.

„De la 1 ianuarie creşte şi salariul minim pe economie, salariu care oricum este mic pentru români. Există o lege a coşului minim, iar această valoare a coşului minim, care ar trebui calculată în fiecare an, astăzi are o valoare de 2.800 de lei net pe fiecare român. Pentru o familie cu doi copii, această valoare ar trebui să fie pe la 7.200, iar această creştere, pe undeva, este oarecum binevenită, dar nu este suficientă pentru asigurarea unui trai decent pentru care oamenii muncesc. Pe de altă parte, România este ţara cu unele dintre cele mai mari taxe pe salarii în momentul de faţă. Dacă mintea guvernanţilor ar fi oarecum luminată în perioada următoare, plecând de la considerentul că trebuie făcut ceva să ieşim din această ceaţă, ar trebui să facă o analiză clară a ceea ce înseamnă reducerea taxelor pentru angajatori şi chiar angajat la salariu, pentru că înseamnă un venit net mai mare, înseamnă oxigen mai mult pentru societatea comercială. Am avut discuţii cu cei din industria alimentară, unde oamenii spun aşa: eu plătesc pentru un salariu 45%, dar în condiţiile în care s-ar reduce acest procent cel puţin jumătate l-aş da angajatului şi aş câştiga şi eu. Cred că într-un dialog cu patronatele şi cu oameni responsabili, care înţeleg situaţia socială şi economică a României, s-ar putea ajunge la o relaxare a fiscalităţii şi ar fi o primă măsură de sprijin”, a transmis Dragoş Frumosu.

Politica