vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Primarul Râmnicului, Mircia Gutău îl atacă pe viceprimar: „Virgil Pîrvulescu se bagă singur în seamă prin parcările oraşului”


Primarul municipiului Râmnicu Vâlcea, Mircia Gutău, a atacat opiniile vicelui vis a vis de noile reguli care vizează parcările publice din oraș. Primarul subliniază aspecte precum lipsa de informație a vicelui cu privire la parcările de reședință, dar și parcarea gratuită timp de 30 de minute.
“În opinia viceprimarului Virgil Pîrvulescu, toţi proprietarii de autoturisme cu domiciliul în municipiu trebuie să beneficieze de un loc de parcare gratuit. Observaţie: viceprimarul nu a auzit probabil de ”parcările de reşedinţă” de pe cuprinsul întregului municipiu (şi care însumează câteva mii de locuri) unde proprietarii de maşini care locuiesc în zona deservită de acestea chiar de aşa ceva beneficiază: un loc de parcare gratuit( în intervalul orar 17.00-06.00 zilnic) pentru care li se eliberează anual un ecuson a cărui emitere costă doar 20 de lei. Proprietarii autoturismelor înregistrate la Direcţia Economico-Financiară (nu se mai numeşte ”DITL” – Direcţia de Impozite şi Taxe Locale de câţiva ani, dar de unde să ştie asta?) vor putea parca gratuit în oricare parcare cu plată timp de 30 minute. Obiecţie: viceprimarul se face că uită să precizeze cum şi de către cine se vor măsura aceste 30 de minute, de când încep, cine verifică dacă se depăşesc şi alte detalii tehnice cu care nu merită să se încurce. Asta doar dacă nu va propune în subsidiar angajarea de personal suplimentar pentru măsurarea jumătăţilor de oră de parcare gratuită, în felul acesta făcându-şi socoteala că îşi va respecta – chiar şi cu întârzire – promisiunile acelea de angajare făcute în vară în schimbul susţinerii la preşedinţia peneleului local… Mai spune viceprimarul liberal că antreprenorii care funcţionează pe raza municipiului îşi vor putea achiziţiona ecusoane de parcare valabile pe perioada timpului de lucru. Nedumerire: cum îşi imaginează ”inventivul” viceprimar că se va putea determina acest ”timp de lucru” în cazurile – doar ca să dăm câteva exemple, mai la îndemână – curierilor, maşinilor de aprovizionare, taximetriştilor ş.a.m.d.”, a declarat într-o postare pe pagina de facebook primarul vâlcean, Mircia Gutău.
Edilul a subliniat și faptul că vicele încearcă anularea în întregime a regulamentului parcărilor cu plată, adăugând ironic că în acest fel nu s-ar mira ca până la primăvară, vicele să propună anularea taxelor în întreg municipiul.
“Evident, ceea ce încearcă viceprimarul Virgil Pîrvulescu să facă (după ce şi-a odihnit mintea în ultimele câteva luni) este anularea în întregime a regulamentului parcărilor cu plată, demers, bineînţeles, aclamat de către toţi cei care vor condiţii ca în Occident, dar ”pe degeaba”, dacă se poate. Pe aceeaşi linie de ”haiducie fiscală”, în primăvară te pomeneşti că va propune suspendarea încasării taxelor şi impozitelor locale în întreg municipiu!… dar cred totuşi că nu va ajunge până aici pentru că îşi va da seama că astfel nu se vor mai strânge banii la buget din care să i se plătească salariul de 100 de milioane de lei pe care îl încasează lunar în schimbul a trei postări pe Facebook şi un scandal în şedinţa de Consiliu Local”, a adăugat edilul Râmnicului, Mircia Gutău.
Reamintim că la solicitarea Primăriei, cetățenii din Vâlcea au venit cu mai multe propuneri în privința modificării regulamentului locurilor de parcare. Astfel, conform viceprimarului Virgil Pîrvulescu, aceste propuneri au fost sintetizate încât urmează să fie supuse votului în Consiliul Local.
“După discuțiile purtate cu dumnevoastră, generate în principal de actualul regulament al parcărilor pe raza municipiului Rm Vâlcea, a reieșit că trebuie aduse îmbunătățiri substanțiale! Astfel, se impun a fi supuse votului in Consiliul Local, noile propuneri, sintetizate astfel: Fiecare apartament care are înregistrat minimum un autoturism la adresa respectivă, va beneficia de un loc de parcare gratuit; Proprietarii autoturismelor înregistrate la DITL Rm Vâlcea beneficiază de 30 min loc de parcare gratuit în oricare dintre parcarile cu plată, de pe raza Municipiului Rm Vâlcea; Cine deține în proprietate două sau mai multe autoturisme, pentru fiecare dintre ele,va putea beneficia de loc de parcare, contra unei taxe de 250 lei/an; Micii întreprinzători care își desfășoară activitatea în spații proprietate sau închiriate pe raza orașului nostru, pentru autovehiculele deținute și care au masa maximă autorizată de până la 3.5 tone, vor avea posibilitatea de a achiziționa ecuson de parcare, valabil pe perioada timpului de lucru! Taxele colectate ca urmare a aplicării acestui regulament, vor fi utilizate doar pentru construirea/amenajarea de parcări pentru autoturisme, cât și pentru mijloace de transport ale societăților comerciale, pe care nu le pot parca la sediul social”, a declarat viceprimarului Râmnicului, Virgil Pîrvulescu.

Politica