vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Braconieri fugăriți de Poliție după ce au ucis trei căprioare într-o pădure din Gorj

Trei tineri cu vârste cuprinse între 27 și 30 de ani, din orașul Filiași și municipiul Craiova, au fost reținuți pentru 24 de ore și introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Gorj. Aceștia sunt bănuiți de săvârșirea infracțiunii de braconaj, după ce ar fi împușcat mai multe căprioare într-o pădure de pe raza comunei Brănești.

Din cercetările efectuate de polițiști a reieșit faptul că în seara zilei de 14 noiembrie a.c., cei trei tineri s-au deplasat în pădurea pe raza comunei Brănești, unde ar fi împușcat trei căprioare, acestea fiind identificate de către polițiști, cu ocazia cercetării împrejurimilor”, informează IPJ Gorj.

La sosirea polițiștilor, un tânăr a fugit cu un autoturism de la fața locului, iar celelalte două persoane au fugit în pădure. S-a procedat la urmărirea persoanelor, fiind prins unul dintre tineri, iar ceilalți au fost identificați ulterior. În continuarea activităților desfășurate, polițiștii au identificat autoturismul folosit la comiterea faptei de cele trei persoane și au dispus indisponibilizarea acestuia în vederea cercetărilor.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, o armă letală de vânătoare, în încărcătorul căreia se afla un cartuș, a fost abandonată de bărbați într-o zonă cu vegetație, fiind identificată de către polițiști după căutări amănunțite în pădure și indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor. Cadavrele celor trei căprioare au fost ridicate și depuse la DSVSA Gorj, în vederea examinării acestora. Polițiștii continuă cercetările în cadrul dosarului penal, pentru documentarea întregii activități infracționale.

Politica