joi, mai 9, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Medicii de la SJU Târgu Jiu, eroi pentru un gorjean infectat cu COVID-19

Un bărbat a povestit, pe pagina de Facebook, despre una dintre cele mai grele perioade din viața lui. Acesta a fost infectat cu COVID-19, a făcut trei teste, iar toate au ieșit negative. Cum starea de sănătate a bărbatului nu era cea mai bună, acesta a ajuns la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu. Acolo, în urma unor noi testări a reieșit faptul că era infectat.

Povestea gorjeanului nu este una tristă, chiar dacă a fost internat în spital în același timp cu mama lui. Bărbatul vorbește cu mândrie despre faptul că a fost tratat exemplar de medicii de la Spitalul Județean de Urgență Târgu Jiu.

„Eroii de la Pasarelă”, așa au fost numiți doctorii de la Târgu Jiu de către pacientul pe care l-au impresionat și care spune că le datorează viața.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Eroii de la Pasarelă (Spitalul Județean Tirgu Jiu). Duminică 03.10.2021, o tuse seacă se pornește, iar respirația devine din ce în ce mai grea. Temperatura corpului urcă ușor la 38.7. Tot corpul intra într-o amorțeală, nu mai simt nimic! În mintea mea e haos, nu am cum să am Covid, doar sunt vaccinat din iunie. Fac 2 teste, surpriză, negative amandouă! Ce e de făcut? 112 am zis. Ei stiu cel mai bine. Am făcut cel de-al treilea test în ambulanță, NEGATIV. Saturația oscila între 82-87%. Am ajuns la Spital, unde mi s-a facut CT din care reiese ca sunt infectat cu SARSCoV2. Sunt transferat a doua zi la Pasarelă. Tot personalul de aici, absolut TOT, cu care am avut contact s-a purtat cu mine de parca as fi fost cea mai mare personalitate care le-a trecut pragul! EI SUNT EROII MEI! Nu înțelegeam dacă, totuși sunt internat într-un spital din România, sau din altă țară din Occident! Nuu, sunt într-un spital din Târgu Jiu, un spital de nota 10 unde activează niște Eroi, care exact cum s-au comportat cu mine, asa s-au comportat și cu cei care au fost internați, de-a lungul celor 14 zile în care am stat eu. Mentionez ca la 3 saloane distanta, în aceeași perioadă a fost internată și mama mea, cu o formă mai ușoară. Același tratament UMAN i-a fost aplicat și ei de catre personalul medical. Acești EROI DE LA PASARELĂ, cum le zic eu, merită felicitați. Vă datorez viața mea!”, a scris bărbatul pe Facebook.

Politica