sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Numărul elevilor şi preşcolarilor cu COVID a crescut cu 4.500 în ultima săptămână

Aproape 13.000 de elevi şi preşcolari şi circa 4.400 de angajaţi din învăţământ sunt infectaţi cu SARS-CoV-2, a anunțat Sorin Cîmpeanu.

Într-o declaraţie de presă, ministrul a declarat că sunt infectaţi 12.978 de elevi şi preşcolari, cu 4.500 mai mulţi faţă de săptămâna trecută, şi 4.392 de angajaţi, în creştere cu 1.700.

Potrivit ministrului, 11.090 de clase din învăţământul preuniversitar au cursurile cu prezenţă fizică suspendate, ceea ce reprezintă circa 8% din numărul total.

Policlinica Buna Vestire Craiova

De asemenea, un număr de 278.000 de copii învaţă online. Sorin Cîmpeanu a mai informat că 121 de şcoli au suspendat cursurile cu prezenţa fizică, dintre care 18 în Bucureşti, 19 în Timiş, 14 în Bihor. El a adăugat că în restul judeţelor se înregistrează una-două-trei şcoli în această situaţie sau niciuna.

Sorin Cîmpeanu a anunţat şi rezultatele celor 290.000 de chestionare completate de părinţi privind intenţia de vaccinare a copiilor.

”7,5% sunt cu ‘da’, 15% sunt indecişi şi 77,5% sunt cu ‘nu’. În valoare absolută, aveam circa 22.000 de răspunsuri cu ‘da’ din partea elevilor, completate de părinţi, 44.000 de indecişi şi 224.000 de răspunsuri negative cu privire la intenţia de vaccinare”, a spus ministrul, citat de Agerpres.

Ministrul educaţiei a anunţat şi evoluţia vaccinării în rândul elevilor. „51.726 de elevi din categoria de vârstă 12-15 de ani sunt vaccinaţi, deci un plus de 6.168 faţă de datele anunţate în urmă cu o săptămână şi, de asemenea, 180.942 de tineri din categoria de vârstă 16 – 19 ani, adică un plus de 10.850″, a spus Cîmpeanu.

„În total, în ultima săptămână, s-au vaccinat peste 17.000 de tineri, adică aproape 2.500 pe zi. În prima săptămână de şcoală au fost 1.000, în cea de doua 1.700 pe zi”, a precizat ministrul educaţiei.


Politica