sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Insula La Palma: Vulcanul Cumbre Vieja a intrat în erupţie! 6.000 de persoane au fost evacuate

S-a dezlănțuit iadul pe insula La Palma. Aceasta cu o populaţie de peste 83.000 de locuitori, face parte din arhipelagul Insulele Canare, iar în cursul nopții râuri de lavă s-au scurs pe versanţii vulcanului. Aeroportul local a fost închis după ce erupţia s-a intensificat şi a intrat în cea mai explozivă fază de până în prezent, informează Reuters sâmbătă, 25 septembrie, potrivit ziare.com

Vulcanul Cumbre Vieja, situat pe mica insulă din Oceanul Atlantic, a intrat în erupţie duminică, 19 septembrie, şi a expulzat de atunci mii de tone de lavă care au distrus sute de case şi au condus la evacuarea a aproape 6.000 de persoane. Autorităţile au declarat sâmbătă, 25 septembrie, că cele 160 de persoane care au fost evacuate vineri din alte trei localităţi nu se vor mai putea întoarce la casele lor pentru a-şi recupera bunurile din cauza „evoluţiei urgenţei vulcanice”.

Experţii au anunţat că vulcanul a intrat într-o nouă fază explozivă: „Măsurătorile efectuate în cadrul monitorizării vulcanice de la începutul erupţiei au înregistrat cea mai înaltă activitate energetică de până în prezent, vineri după-amiază”, au indicat serviciile pentru situaţii de urgenţă într-un comunicat remis în seara aceleiaşi zile.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Operatorul aeroportuar spaniol Aena a anunţat sâmbătă că aeroportul de pe insulă a fost închis. „Aeroportul La Palma este nefuncţional din cauza acumulării de cenuşă. Activităţile de curăţare au început, însă situaţia se poate schimba în orice moment”, a indicat operatorul pe Twitter.

Vineri, pompierii s-au retras din cadrul operaţiunilor de curăţare desfăşurate în localitatea Todoque, companiile aeriene au anulat mai multe zboruri, iar autorităţile au evacuat oraşele Tajuya, Tacande de Abajo şi zona din Tacande de Arriba care nu fusese încă evacuată, după deschiderea unui nou orificiu de ventilaţie pe versantul vulcanului.

Imaginile video distribuite pe reţelele sociale au surprins o undă de şoc masivă resimţită vineri, 24 septembrie, de la locul erupţiei. Nu au fost raportate răniri grave sau decese în urma erupţiei vulcanului, însă aproximativ 15% din recolta de banane de pe insulă, esenţială pentru economia acesteia, ar putea fi afectate, punând în pericol mii de locuri de muncă.

Politica