vineri, decembrie 6, 2024

Ultima ora

Sport

De fier în fața flăcărilor, plini de emoții în dreptul camerelor

9 bărbați pentru care meseria nu înseamnă doar posibilitatea de a-și câștiga traiul, ci ocazia de a salva vieți, punându-le pe ale lor în pericol. 9 oameni care au spus „DA” unei misiuni periculoase, fără să știe că întreaga țară îi va aplauda la scenă deschisă la întoarcere. În ochii acestora se citea cu ușurință emoția, atunci când vorbeau despre ei și despre misiunea din Grecia. S-au întors teferi dintr-o țară străină, unde au fost puși în situații dificile. Înainte de asta, și-au lăsat acasă părinți, frați, soții, copii și și-au făcut meseria cu onoare.

Pompierii doljeni care au participat la stingerea incendiilor din Grecia au fost felicitați de autoritățile județene, joi, la sediul Detaşamentului 2 al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Oltenia” al judeţului Dolj. Este vorba despre căpitanul Arețiu Adrian, plutonierii adjutanți șefi Harand Ion, Marin Gheorghe, Pascu Ionuț, Morugă Costină, Stănescu Florin, plutonierul adjutant Diaconescu Daniel și plutonierii Andrei Mihai și Popescu Sebastian.

Au fost lăudați, pe bună dreptate, pentru că și-au îndeplinit misiunea în cele mai bune condiții, iar sprijinul pe care ei l-au oferit poporului elen greu încercat a fost unul recunoscut în primul rând de către autoritățile elene, de către colegii noștri greci, dar și de către comunitatea internațională. La întoarcerea în țară, militarii au fost recompensați atât de către conducerea Ministerului Afacerilor Interne, prin înaintarea în gradul următor, în mod excepțional, cât și de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, prin acordarea recompenselor morale care sunt prevăzute de regulamentele militare”, a spus Bogdan Vlăduţoiu, inspector – șef al ISU Dolj.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile, i-a felicitat pe pompierii doljeni și s-a declarat bucuros de faptul că aceștia au făcut față provocărilor din Grecia: „Noi, ca și instituție, Consiliul Județean, apreciem ce ați făcut dumneavoastră, apreciem profesionalismul dumneavoastră. Să știți că efortul pe care l-ați făcut și tot ce ați făcut în Grecia are recunoștința comunității. Noi avem un parteneriat vechi cu Inspectoratul pentru Situații de Urgență avem un parteneriat vechi, avem o întreagă istorie. Continuăm împreună noi proiecte europene. Știu că nu a fost ușor acolo, a fost un teren pe care nu îl cunoșteați, dar ne bucură faptul că pompierii noștri fac față oriunde s-ar duce. Pompierii noștri își fac datoria la nivel înalt”, a spus Cosmin Vasile.

Subprefectul Flavius Sirop spune că s-a simțit reprezentat cu cinste de pompieri și că în Grecia a devenit o mândrie să spui că ești român: „Sunt aici să reprezint instituția Prefectului Județului Dolj și să vă transmit cuvinte de mulțumire și de laudă pentru eforturile depuse de dumneavoastră peste hotare. Este o mândrie să spui că ești român în acest moment, în Grecia. Ne-ați reprezentat cu cinste. Să știți că ați câștigat aceste distincții prin munca dumneavoastră, prin seriozitate și prin dăruire”, a transmis subprefectul Flavius Sirop.

„Când merg în misiune, copiii îmi spun: «Tati, să te întorci acasă bine»”

Căpitanul Arețiu Adrian are 39 de ani și spune că dacă nu ajungea pompier ar fi ales tot o meserie prin care ar fi putut ajuta oamenii: „Am început meseria de pompier la 24 de ani. La acea vreme, sentimentul era unul plăcut. Aveam și puțină teamă la început. Terminasem o postliceală școală sanitară, dar nu văzusem nici în spital și nici în școală ceea ce am început să văd când am devenit pompier. După ce am terminat școala, am fost încadrat ca militar la pompieri și de atunci totul a decurs de la sine. M-am îndrăgostit de meseria de pompier. Dacă nu ajungeam pompier, cu siguranță eram asistent medical”.

Cu o carieră plină de evenimente care l-au marcat, ani de zile în care a salvat vieți și a încercat să-și facă treaba cât mai bine, Arețiu Adrian nu a uitat nici în ziua de azi prima lui misiune.
„Prima misiune ca și pompier am avut-o la Bădoși, la un incendiu, la acea vreme eram servant pe mașină. Întindeam linii de furtun, fiecare știa ce are de făcut acolo. Rolul meu era să fiu la distribuitor, iar ca intervenție de prim-ajutor, am fost într-o misiune unde o persoană era spânzurată. Era primul caz, alergam dintr-o parte în alta. Față de echipaj, eram un membru în plus. Eu doar ajutam și învățam acolo. Îmi aduc aminte că erau cioburi pe jos, mi-am înțepat genunchii, dar nu am simțit nimic. Abia când am ajuns la spital am văzut că eram înțepat. Erau multe gunoaie, adrenalina era atât de mare încât nu am simțit. Totuși, nu aceea a fost cea mai marcantă misiune. Cel mai greu este atunci când sunt implicați copii, dar este greu să vorbesc sau să îmi aduc aminte de acestea”, ne-a povestit căpitanul.

Când a spus „DA” misiunii din Grecia, Arețiu Adrian știa că lasă acasă o soție și doi copii, care îi duc grija de fiecare dată când pleacă să salveze vieți. Totuși, pompierul nu a ezitat și a mers să-și ajute colegii care aveau să dea piept cu flăcările dintr-o țară străină: „Când am fost întrebat de misiunea din Grecia nu am stat pe gânduri. Am fost sunat la ora 15:30 de către eșalonul superior. Am acceptat cu plăcere misiunea. Sunt căsătorit, am doi copii: un băiețel de 9 ani și o fetiță de 4 ani. Când merg în misiune îmi spun: «Tati, să te întorci acasă bine». Misiuni am mereu. Soția s-a învățat și mă ajută să îmi fac geanta. În Grecia nu mi-a fost teamă, dar nu am mai văzut așa ceva. Erau flăcări imense, fum, ceva greu de explicat. Totul era evacuat în locurile în care interveneam. Erau doar pompieri și polițiști. Eu am fost în cea de-a doua misiune. Când am ajuns acolo vedeam doar urmele lăsate de incendiul deja stins de colegii greci. Era o imagine apocaliptică, era un film de groază, ceva ce nu văzusem. Erau case și păduri întregi arse. Colegii pompieri de acolo ne-au primit foarte bine, poporul elen ne-a primit foarte bine. Treceam cu mașinile pe lângă ei și ne aplaudau sau ne claxonau”.

Arețiu Adrian  spune că, pe plan profesional, nu a fost niciodată mai mândru decât atunci când s-a întors în țară și a văzut cât de apreciată a fost munca pompierilor români în Grecia.

„Când ne-am întors în țară și am văzut cum se vorbea despre noi, eram plin de fericire. Mi se părea ciudat, dar pe plan profesional nu am fost vreodată mai mândru. La pompieri nu cred că există frică, dacă ar exista, nu ai mai face această meserie, pentru că nicio misiune nu seamănă cu alta și nu știi unde vei fi trimis”, a mai spus pompierul.

Politica