vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

România a evacuat sâmbătă 15 cetățeni afgani

Încă 15 cetățeni afgani au fost evacuați sâmbătă cu succes din Afganistan, pe cale terestră, și se află în siguranță pe teritoriul Pakistanului, anunță Ministerul român de Externe, după ce în cursul dimineții informase că 45 de cetățeni afgani au fost ajutați să iasă din țară și vor fi aduși în România.

Potrivit MAE, acești cetățeni afgani sunt considerați „esențiali” pentru România. Este vorba despre colaboratori ai trupelor române din Afganistan, studenți cu burse în România, alte categorii vulnerabile precum jurnaliști, activiști pentru drepturile omului, magistrați și membri de familie ai acestora.

Grupul de 15 cetățeni afgani care a fost adus în Pakistan sâmbătă cu ajutorul celulei de criză constituite special la MAE sunt colaboratori ai forțelor armate române, precum și studenți cu burse în România. Ei au fost preluați de un reprezentant al Ambasadei României la Islamabad, fiind transportați într-o locație unde vor rămâne până la definitivarea procedurilor specifice în vederea continuării deplasării către România.

Policlinica Buna Vestire Craiova

MAE precizează că și pentru membrii acestui al doilea grup de cetățeni afgani evacuați sâmbătă, misiunea diplomatică de la Islamabad a emis vize și documente care să le asigure tranzitarea teritoriului afgan și accesul pe teritoriul statului pakistanez, fiind, de asemenea, întreprinse toate demersurile diplomatice necesare pe lângă autoritățile pakistaneze pentru evacuarea cetățenilor afgani în condiții de siguranță.

Până în prezent, România a evacuat din Afganistan 76 de cetățeni afgani din categoriile mai sus amintite, 7 cetățeni ai unor state aliate și pe toți cei 49 de cetățeni români care au dorit să fie repatriați. În prezent, nu mai sunt cetățeni români pe teritoriul afgan care să solicite evacuarea, precizează MAE.

Celula de criză interinstituțională condusă de ministrul Bogdan Aurescu își continuă activitatea și întreprinde demersuri, în regim de permanență, 24/7, pentru gestionarea situației cetățenilor afgani din categoriile menționate mai sus care și-au manifestat dorința de a fi evacuați în România – procesarea solicitărilor, contactarea, identificarea și validarea de securitate a acestora. În acest scop, Celula interinstituțională de criză menține o legătură permanentă cu partenerii internaționali, se arată într-un comunicat al Ministerului de Externe.

Politica