sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Aviz favorabil pentru amplasarea bustului lui Eminescu în Târgu Jiu


Bustul poetului naţional Mihai Eminescu realizat de sculptorul Paul Popescu a primit aviz favorabil pentru fi amplasat în municipiul Târgu Jiu. Sculptorul s-a stins din viaţă în urmă cu puţin timp. Publicistul şi scriitorul Vasile Vasiescu s-a declarat încântat de această realizare.

„În Comisia Naţională, EMINESCU sculptorului Paul Popescu a obţinut aviz favorabil. El va putea fi amplasat la Târgu-Jiu. Să-i vedem pe edili unde-i vor găsi un loc pe măsură… Mulţumim membrilor Comisiei „pentru înţelegere”. Mulţumim Viorel David pentru generozitate. De undeva, de sus, Paul ne priveşte cu superioară înţelegere. Suntem şi noi, la rându-ne, nişte muritori…“, a transmis publicistul şi scriitorul Vasile Vasiescu.

Bustul se află, în prezent, în incinta societăţii Artego din Târgu Jiu, fiind achiziţionat de conducerea acestei firme, după ce Primăria Târgu Jiu a refuzat să îl mai cumpere, notează Adevărul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Ca un scurt istoric, această lucrare îi aparține sculptorului Paul Popescu, a fost realizată în anul 2016 la solicitarea conducerii Primăriei Târgu Jiu, însă motive de neînțeles, cum ar fi invocarea unor probleme financiare, au făcut ca municipalitatea să nu mai finalizeze achiziția. Drept urmare, domnul director Viorel David a cumpărat acest bust, la o sumă deloc modică, oferindu-i astfel un însemnat sprijin artistului și oferind totodată municipiului Târgu Jiu șansa de a beneficia cu titlu gratuit, de o importantă lucrare de artă. Societatea ARTEGO a încercat în trecut amplasarea bustului în zona centrală a orașului, însă, ca și în alte rânduri, Paul Popescu a fost victima unor orgolii personale, care au culminat cu imposibilitatea obținerii avizului de amplasare. Astfel de nedreptăți ar putea fi reparate măcar acum, când Paul Popescu nu mai este, dar, din fericire, ne-au rămas aici, la Târgu Jiu, multe dintre operele lui”, a scris viceprimarul municipiului Târgu Jiu, Gabriel Coica, pe Facebook.

Politica