vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Raită prin viață. Despre noi: Din nou „DEGEABA” (T. Gheorghe), „CEARTA” (Al. Piru)

Victor Martin: „E normal ca poporul să fie împărţit: unii înţeleg ce pot, alţii înțeleg ce vor. (Iar alţii nu mai înțeleg nimic – M.M).”

„Furat” de apropierea „sfintelor sărbători pascale” – Paştele la români, de vreo două săptămâni n-am mai dat la ziar (Jurnalul Olteniei) zilnicele mele Editoriale, spre nemulţumirea redacţiei, şi a unor, tot mai puţini, cititori, plictisiţi de „bătutul apei în piuă” pe probleme de „nepăsarea identitară” la români. Revin, de azi, cu analizele mele, bune-rele, dar cinstite şi corecte, cu constatări despre care am mai scris:
– trăim într-o ţară în care avem mai multe biserici (pe banii statului) decât credincioşi. „Religia, o frază de dânşii inventată / ca cu a ei putere…”. M. E.
– religia e o componentă socială esenţială a statului oriunde. La noi, religia e o formă fără fond, căci românii sunt credincioşi de ocazie, doritori de „spectacol”. Nu ne apucăm acum să despicăm firul credinţei în patru, că vom constata „nemicul” care suntem şi aici, adică teatralgii şi măscărici, căci, după exprimare şi trăire, de stânga fiind, „cu stânga nici cruce nu-ţi poţi face” – Petre Ţuţea.

Bine, problema credinţei, care ţine de suflet, se complică fiindcă omul n-are decât unul (un suflet adică), dar are, ca individ, două mâini, cu care nu poate sau nu vrea să facă sfânta cruce a credinţei…
Nemaiavând titluri pentru Editorialele din Jurnalul Olteniei (a se vedea ultimul editorial în care, ca-ntr-un „cuprins” de carte, le etalez, conştient că am scris ce trebuie şi despre ce trebuie), apelez, din nou, la „clasici”, şi pentru a mă feri de partizanatul de care, uneori, sunt acuzat, pe nedrept, deşi, în tot ceea ce scriu, păstrez o „logică” destul de coerentă, pe înţelesul tuturor, despre fapte, întâmplări, idei, decizii.În subconştientul nostru însă de „români neaoşi – noi suntem români”, îşi pune amprenta ADN-ul de vaşnici trăitori balcanici, de-o istorie întreagă, „la porţile Orientului”, adică de „certăreţi din orice şi oricând”, aprinzându-ne repede şi ridicându-ne poalele-n cap, fără a gândi la consecinţele acestui „arţag”, făcând „moarte de om” pe loc, „c-aşa-i românul”, trăitor într-o veselie şi o nebunie perpetuă. Mă mir că mulţi încă nu înțeleg nimic… tot ce spun, prin „pieţe manifestanţii de profesie”, pe la unele televiziuni – la un pas de penal pentru instigare făţișă la ură, dezordine”, n-are pic de logică, amestecă merele cu perele, morții cu vii, deşi nepăsarea e totală şi pentru unii (morţii), şi pentru alţii (vii), proştii cu deștepții, pe şoşoaca o amestecă bizar cu Iohannis, amestecă hoții cu bandiții, femeile cu bărbații, şi le ies unele chestii „contra naturii” umane, adică un fel de homosexualism politic și social, de genul mioriticului modern „je m’en fische” = „aia” mă-sii.
În numele „Libertăţii” (ce-o fi aia domne?), am luat-o razna, cam mulţi. Unii, mulţi dar proşti. Alţii, proşti dar mulţi. Semn că se-ntâmplă ceva cu noi (noi nu suntem normali/uraa leliţa mea/ noi nu suntem normali… – parafrazare după Al. Socor, compozitor din comunismul timpuriu).

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Au înnebunit „românii” – parafrazare T. Gheorghe! „Unde nu vii tu Ţepeş Doamne/ Împreună să-i aduni/ Să dai foc la puşcărie/ Şi la casa de nebuni!/ – M. Eminescu. Devine tot mai interesant bancul: „Ce faci domne, şezi (în România – zic eu) şi gândeşti? Numai şed, zice un rom(ân) care încă n-a plecat „dincolo”. Ce şanse mai avem să ne facem bine în războiul local româno-român în plin şi teribil război Covid mondial? În procente niciuna. În speranţe deşarte, pentru a avea ce regreta, de doi bani speranţă.

Politica