vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Rețeaua de alimentare cu oxigen de la SCJU Craiova va fi înlocuită

320.000 de lei va aloca instituția Consiliului Județean Dolj pentru înlocuirea rețelei de oxigen din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova.

Investiția este accelerată de pandemia de Covid-19, fiind nevoie de un sistem solid și performant de distribuție a oxigenului, în special pentru Secția de Terapie Intensivă.

„Consiliul Județean Dolj alocă banii necesari înlocuirii rețelei de alimentare cu oxigen din clădirea principală a Spitalului Clinic Județean de Urgență Craiova. Lupta cu pandemia este o prioritate pentru noi, astfel că ne implicăm activ în rezolvarea tuturor problemelor care i-ar putea împiedica pe medici să își salveze pacienții.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Am construit un buget orientat către nevoile stringente ale cetățenilor, iar sănătatea este un domeniu care are nevoie acută de finanțare. De aceea am alocat fonduri importante pentru sănătatea publică, în general, și pentru Spitalul Clinic Județean de Urgență, în special.

Pentru înlocuirea rețelei de alimentare cu oxigen, am prins suma de 240.000 de lei, iar pentru realizarea unui nou traseu de alimentare și distribuție de oxigen la secția de Terapie Intensivă destinată Covid, am mai alocat alți 80.000 de lei”, potrivit președintelui Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Totodată, în rândul investițiilor se află și cele aferente Secției de Mari Arși, funcțională din toamnă, dar și cele dedicate unor echipamente antiincendiu eficiente.

„O sumă consistentă va merge și către realizarea instalației de detecție și semnalizare în caz de incendiu, cu o valoare de 700.000 de lei. În plus, pentru Unitatea de Arși care va funcționa din acest an în cadrul Unității de Primiri Urgențe, vom achiziționa și masa de operații necesară intervențiilor specifice acestor tipuri de pacienți. 320.000 de lei este suma pe care am prevăzut-o în bugetul pentru 2021.

Am răspuns în acest fel tuturor solicitărilor care au venit dinspre Spitalul Clinic Județean de Urgență, chiar dacă această unitate nu se află în subordinea instituției noastre. Investițiile în sănătate vor continua!”, a completat Cosmin Vasile.

Politica