vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Am plantat oxigen cu Principele Nicolae al României

Ocaziile speciale nu trebuie ratate, așa cum a fost și vizita de duminică a Principelui Nicolae al României în localitatea doljeană Bucovăț. Voluntari ai asociației care îi poartă numele, dar și alte zeci de participanți, între care și noi, de la Jurnalul Olteniei, au fost prezenți la fața locului. Alteța Sa s-a strecurat printre părtașii la acțiunea de împădurit, fiind primul care a ajuns la destinația cu pricina.

Proiectul „Codrii de mâine”, derulat de Asociația Principelui Nicolae, își propune ca primăvara aceasta să fie împădurită o porțiune de 5.000 mp în zona Bucovăț.

Am avut onoarea să iau parte la această acțiune, care cu siguranță va rămâne printre cele mai frumoase experiențe de până acum.
Deși, inițial, când s-a anunțat evenimentul, la începutul săptămânii trecute, nu s-a specificat că va fi prezent și Principele Nicolae, confirmarea ulterioară a prezenței acestuia m-a făcut să-mi doresc și mai mult să merg.
Zis și făcut! Am pornit la drum alături de colegul meu, Lucian Sandu, fotoreporter la Jurnalul Olteniei. Nu a fost greu să găsim „locul faptei”.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Odată ajunși, am fost luați prin surprindere de atmosfera primitoare, cu muzică bună pe fundal, fructe, apă și instrumentele necesare pentru grădinărit, la care s-a adăugat și vremea însorită, care n-aveau cum să nu te îndemne să plantezi măcar o rădăcină de cer – o specie deosebită de stejar, aleasă pentru a îmbogăți și mai mult pădurea din zona Bucovățului.


Cu toate acestea, cred că punctul forte al evenimentul a fost dat de atitudinea Principelui Nicolae. În ciuda aparențelor pe care mi le-am imaginat – un om sobru, având în vedere rangul său superior, apărat de o gardă de corp impresionată (așa cum a fost în cazul vizitelor de la Craiova ale premierului Florin Cîțu sau președintelui Klaus Iohannis), acesta a fost complet relaxat, extrem de comunicativ și hotărât să-și ducă la capăt proiectul „Codrii de mâine”.

Principele a pus mâna la treabă, cot la cot cu restul participanților, ghidați de spiritul civic și atitudinea proactivă ale acestuia. Ba mai mult, făcea poze ori de câte ori era rugat, iar în timp ce săpa, Principele stătea la discuții cu voluntarii.
Am fost astfel plăcut surprinsă să văd că nu s-a ferit să intre în contact cu participanții, răspunzând la toate întrebările adresate. Cu siguranță, este un exemplu pentru restul persoanelor din sfera publică, cu atât mai mult cu cât face parte din familia regală a României.
Locația a fost aleasă în urma mai multor discuții pe care Principele Nicolae le-a purtat cu autoritățile din Dolj, în special cu reprezentanții Ocolului Silvic.

„Am întrebat în mai multe locuri și am vrut să caut un loc care este afectat din motive precum alunecările de teren și am înțeles că aici este o problemă. Am zis ok, să încercăm să rezolvăm.
Da, am fost și ieri să văd terenul; numai prin implicare poți să faci ceva și sper să iasă ceva reușit. Acțiunea aparține de mine și de asociația mea și încerc să fiu implicat, nu să le dau altora să facă ceva. Încerc să înțeleg, să văd ce probleme sunt. Am venit aici de la 07:20 să văd dacă este totul în ordine.
Până acum am o impresie foarte bună despre cei de aici; mă bucur foarte mult de implicarea primarului și de colaborarea cu el, cu Ocolul Silvic, dar și cu celelalte autorități, care au permis organizarea evenimentului atât de repede. Colaborarea cu ei a fost o experiență plăcută și aș vrea să încerc să revin și în toamnă. Deja am discutat cu domnul primar să facem ceva și mai mare în toamnă, vom vedea”, a transmis Principele Nicolae.

Și primarul din Bucovăț, Cristian Tuță, a apreciat inițiativa Principelui Nicolae, dorindu-și ca problema alunecării de teren să fie remediată odată cu acțiunile de împădurire desfășurate de asociația Alteței Sale.
„N-a fost greu să-l aducem pe Principe aici, pentru că este deschis la orice provocare, mai ales la provocări care implică lucruri frumoase și atât de necesare, cum ar fi nevoia de oxigen. Locația este una frumoasă, Pădurea Bucovăț fiind vestită.
Am găsit sprijinul Ocolului Silvic din Craiova și al cetățenilor care sunt astăzi alături de noi. Principele a venit cu dragă inimă și își dorește să continue astfel de acțiuni, pentru că se vede că a prins drag de Bucovăț.
Am făcut un tur al localității și văzând că este împrejmuită de stejari, dânsul și-a dat seama că este de lucru la noi.
Până în toamnă când Principele va reveni cu un alt proiect, vom încerca să găsim și alte locații, poate și în zonele de intravilan ale localității Bucovăț. Ne dorim să creăm perdele de aer curat și să stabilizăm terenul, pentru că fiind o zonă de deal și vale, se întâmplă des să apară alunecări de teren”, a completat edilul din Bucovăț, Cristian Tuță.

Pe de altă parte, toți cei prezenți s-au bucurat de vizita Alteței Sale, zâmbetele fiind surprinse chiar și în spatele măștilor de protecție. Evenimentul s-a întins pe mai multe ore, timp în care voluntarii au avut la dispoziție apă, fructe, o gustare, precum și măști de protecție sau soluții dezinfectante.

Am plantat și noi trei stejari, bucuroși că am putut investi într-un aer mai curat și într-o zonă verde, generatoare de oxigen pentru comunitate. Așteptăm cu nerăbdare următoarea vizită a Principelui Nicolae pe meleagurile județului Dolj!

Politica