sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Anglia începe testarea pașaportului de vaccinare

Anglia va începe în săptămânile următoare testarea așa-numitului „pașaport de vaccinare”. Experimentul se va face la meciuri din Cupa Angliei, într-un club de comedie și într-unul de noapte.

„Pașaportul de vaccinare” sau mai degrabă „pașaportul covid” este un document ce va indica dacă o persoană a fost vaccinată, testată negativ recent sau dacă are anticorpi.

Autoritățile vor să stabilească, astfel, modul în care pot redeschide economia şi dacă pot permite accesul publicului larg la evenimente care se desfășoară în spații închise, fără distanțare fizică, scrie agenția Reuters, preluată de Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Conform planurilor actuale, la meciurile de fotbal vor asista de luna viitoare (din 17 mai) un număr limitat de spectatori, în timp ce cluburile de noapte ar urma să se redeschidă abia spre sfârșitul lunii iunie (21 iunie).

În celelalte regiuni britanice, Scoţia, Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, deciziile privind restricţiile antiepidemice sunt luate de guvernele regionale.

Reuters notează că este puţin probabil ca acest sistem să fie implementat pentru folosirea transportului public, pentru accesul în magazine sau în pub-uri.

Premierul Boris Johnson a declarat că Marea Britanie a depus eforturi uriaşe în ultimele luni în desfăşurarea unuia dintre cele mai rapide programe de vaccinare din întreaga lume. „Facem tot ce ne stă în putere pentru a permite redeschiderea ţării, astfel ca oamenii să poată participa din nou la evenimente, să călătorească şi să facă alte lucruri pe care iubesc să le facă în mod cât mai sigur cu putinţă, iar aceste teste vor juca un rol important pentru acest lucru”, a declarat el.

Cotidianul The Telegraph a relatat că o aplicaţie tip „paşaport Covid” ar putea să fie disponibilă din luna septembrie.

Politica