vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Nistor, salvatore della patria! Pierdere uriașă pentru derby-ul cu FCSB!

De 69 de minute au avut nevoie craiovenii pentru a desface defensiva celor de la UTA. A făcut-o Dan Nistor, care, după o pasă pe culoar a lui Baiaram, a urmărit mingea după șutul blocat al jucătorului U21 și a băgat-o în ațe. Tudorie a majorat diferența în prelungiri, din penalty, într-un meci în care Camara a ratat singur cu portarul, iar cea mai mare șansă de gol a vizitatorilor a venit de la Paul Papp, a cărei deviere nefericită a fost scoasă din vinclu de Pigliacelli. Mai importante decât impresia artistică rămân punctele, iar oltenii se apropie la 4 puncte de primele două clasate, FCSB și CFR Cluj, care au însă un meci mai puțin.
După meci, Ouzounidis nu s-a arătat prea încântat de evoluția elevilor săi: „Cred că am jucat alte meciuri mai bine decât azi, poate nu am câștigat la fel, dar cu Botoșani am jucat foarte bine în prima repriză. Trebuie să muncim mai mult, trebuie să câștigăm mai ușor astfel de meciuri, nu să așteptăm să marcăm în ultimele minute. Știu ce probleme avem în acest moment, știu ce avantaje avem, ce trebuie să îmbunătățim, dar trebuie să batem în aceste meciuri, rezultatul contează. Cu astfel de meciuri noi am pierdut multe puncte și de aceea suntem în situația actuală. Meciurile cu FCSB și CFR Cluj reprezintă un test bun pentru noi înainte de play-off, să vedem ce nivel avem”.
Aflat la prima reușită în alb-albastrul celor de la CSU, Tudorie a spus: „Mă bucur că am reușit să câștigăm, că am marcat, dar e bine că am câștigat și că suntem acolo, aproape de primele două echipe. Mă bucur că sunt sănătos, că pot să mă antrenez. Mulțumesc lui Mister că îmi dă încredere, sper să nu îl dezamăgesc. Urmează pauza și pregătim următorul meci. Am luat mingea și m-am dus cu încredere să dau gol. E important să luăm meci cu meci, să ne gândim la următorul meci și să câștigăm. Noi ne pregătim bine și vrem să câștigăm, nu contează cu cine jucăm”.
Ieșit la finalul primei reprize, după ce a simțit o durere la picior, Andrei Ivan a declarat la flash-interviul de la finalul partidei: „Suntem bucuroşi că am luat punctele şi o să lucrăm să  marcăm de la meci la meci mai multe goluri. Trebuie să ne batem la titlu, luăm meci cu meci, ne gândim acum la jocul cu FCSB, nu ne facem alte planuri. Nu m-am accidentat, dar am simţit o durere la picior şi nu am vrut să riscăm. Nu ştiu ce să zic despre o convocare la naţională, vom vedea ce decizie va lua domnul selecţioner, eu sunt pregătit. Anul trecut am avut o accidentare urâtă, o pubalgie şi de aceea nu am putut evolua la acest nivel, acum mă simt foarte bine şi în formă”,
Oltenii au luat toate punctele cu UTA, dar prețul plătit e destul de mare. Căpitanul Nicușor Bancu a încasat cel de-al patrulea cartonaș galben din actuala stagiune și va lipsi contra celor de la FCSB.

CSU Craiova – UTA 2-0
A marcat: Nistor 69, Tudorie 90+3
CSU Craiova: Pigliacelli – Vătăjelu, Papp, M. Constantin, Bancu – Nistor (91 Căpățână), Mateiu, – Cîmpanu (59 Camara), Cicâldău (84 Fedele), Baiaram (84 Vlădoiu) – Ivan (46 Tudorie). Antrenor: Marinos Ouzounidis
UTA: Iacob – Tomozei (75 Peteleu), Erico, Benga, Shlyakov – Buhăceanu (75 Voinea), Albu (85 Rus), Vorobjovas, Miculescu (85 Rusu) – Roger, Petre (64 Antal). Antrenor: Laszlo Balint
Arbitri: Iulian Călin – Ciprian Danșa, George Neacșu.

Politica