joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Artiștii dintre noi. Oana Cătănoiu, parte a unui record mondial

Atunci când îți place cu adevărat ceva, timpul nu pare să mai fie o problemă. Acest lucru ni-l demonstrează craioveanca Oana Cătănoiu, pasionată de pictura în ulei.
Oana poate fi privită drept exemplul perfect a tot ceea ce înseamnă buna organizare a timpului, întrucât cele două joburi pe care le are, la care se adaugă cel de mămică, îi oferă totuși răgaz și pentru pasiunea descoperită în copilărie.


Colega noastră de la Radio Horion ne-a povestit, într-un interviu, cum reușește să se împartă între responsabilitățile de mamă, dar și de om al presei, reușind să-și păstreze timp și pentru pictat.
Pasiunea pentru culori s-a născut în copilărie, însă abia la maturitate a fost fructificată. Astfel, determinarea și talentul au împins-o pe Oana spre primele ei expoziții de artă.


„În copilărie am descoperit ca-mi place să pictez, însă nu am aprofundat niciodată acest hobby, fiind de asemenea pasionată de literatură și filosofie. Adult fiind, am redescoperit pictura și, în 2015 am avut o expoziție în pastel la Casa de Cultură Traian Demetrescu din Craiova. A urmat o pauză apoi, în perioada pandemiei, am regăsit curajul de a-mi așterne gândurile pe pânză. Într-un singur an, am expus la Muzeul Internațional de Artă Magog, Franța, la Galeria Unirea din Târgu Mureș, la Salonul Internațional de Artă Naiva Policarp Vacarciuc, Iași, la Salonul de Artă Naiva și Intuitiva din Belogradcik, Bulgaria și la multe alte evenimente de artă desfășurate, din cauza pandemiei, online”, a povestit aceasta.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Job-ul favorit rămâne cel de mamă”

Cu toate că este implicată în multiple activități, petrece mult timp cu fiica sa, Aretia. Oana beneficiază și de ajutorul mamei sale, care rămâne cu cea mică atunci când ea sau soțul ei sunt ocupați. Dar pentru că face parte dintr-o familie unde iubirea primează, Oana reușește să-și ducă la bun sfârșit misiunea de mămică, de consilier și de voce de la radio, misiune pe care o are zilnic.
„Să fiu mamă a fost cea mai grea, dar și cea mai frumoasă alegere de până acum. Grea pentru că am fost mereu femeia copil și mi-a fost cumva teamă că nu voi mai fi niciodată singură în gândurile și planurile mele și frumoasă pentru că, într-adevăr, nu există iubire mai profundă ca aceea dintre o mamă și copilul său. Perioada de stat acasă cu copilul nu a fost deloc grea, având atâtea pasiuni și prieteni, însă mi-a lipsit presa, așa că am decis să mă întorc înainte să termin concediul de maternitate, la radio și tv. Iar acestor două joburi li s-a alăturat și cel de consilier școlar pentru că din fericire, mi-a permis programul și pentru că unul din scopurile mele este de a-i ajuta pe ceilalți. Însă jobul principal și favorit rămâne cel de mamă.
Nu cred ca am găsit încă acel echilibru între muncă și viața de familie. Cred ca suntem o familie atipică, însă bazată pe iubire și bucurie. Am mare noroc cu mama mea, care are grija de Aretia atunci când sunt plecată. Pictez noaptea pentru că ziua o am întotdeauna plină. Sunt momentele mele de intimitate și manifestare a tuturor emoțiilor care fără artă m-ar purta unde vor ele”, a mărturisit craioveanca.

Vrea să străbată lumea

Participarea la competiții și expoziții o încurajează pe Oana să continue să picteze, în ciuda eforturilor pe care le depune constant din cauza lipsei de timp.
Recent, a participat la o expoziție internațională, susținută de Artcom Expo International Association of Artists and Partnerships, la care au fost prezenți mii de artiști din întreaga lume. Față de alte ediții, anul acesta, competiția a înregistrat un record mondial, datorită numărului mare de țări participante. Totodată, aceasta nu a fost o simplă expoziție, ci, mai degrabă un concurs prin care artiștii și-au putut valorifica operele de artă. La final aceștia au fost răsplătiți cu premii sau diplome de participare, așa cum a primit și Oana.


„Singurul concurs la care am participat a fost cel din Bulgaria, de care vă povesteam la începutul interviului și care este încă în desfășurare. În rest au fost doar expoziții.
Artcom Expo fost o expoziție de mare amploare, la care au participat 1.301 artiști, din 119 țări și care a luat și un record mondial. M-am bucurat că am luat parte la acest eveniment de amploare, între atâția artiști talentați. De altfel, fiind autodidactă, nu m-am considerat niciodată artist. Lucrurile alese de organizatori au fost în funcție de tema expoziției”, potrivit Oanei Cătănoiu.
Pe viitor, aceasta își propune să viziteze cât mai multe locuri din lume și astfel să-și expună lucrările.
„Am în plan să străbat toată lumea, fiind deja înscrisă la expoziții colective în mai multe țări. Însă nu știm ce restricții vor mai fi până atunci și când vom scăpa de pandemie…
Am primit mai multe propuneri în acest sens, iar cea mai plăcută surpriză a fost o invitație de la o galerie de artă din Limoux, Franța. Însă nu există o dată exactă, din cauza pandemiei. În orașul nostru nu știu încă ce feedback aș primi”, a mai spus Oana.
În ceea ce privește timpul dedicat unui tablou, artista – deși ea nu se consideră una – a mărturisit că nu realizarea în sine a tabloului durează cel mai mult, ci perioada necesară uscării pânzei.
„Depinde de dimensiunea și complexitatea lucrării. Și de inspirație, firește. Cel mai rapid tablou a fost într-o zi și a avut 20/20 cm. Pictând exclusiv în ulei, durează destul de mult până se usucă pânza pictată, aproximativ 2 săptămâni iar în profunzime, între 6 și 12 luni”, ne-a mai povestit craioveanca.
Nu în ultimul rând, pe lângă tablourile create după propriile idei, Oana trebuie să țină cont și de doleanțele fiicei sale, care o roagă să-i deseneze personajele preferate. Spre deosebire de mama sa, Aretia pare mai interesată de muzică decât de pictură, după cum ne-a relatat Oana.

Politica