joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorj. Un pacient în vârstă de 88 de ani, confirmat pozitiv cu COVID-19 după rapel

Un pacient în vârstă de 88 de ani, din municipiul Târgu Jiu, a ajuns miercuri, 17 februarie, la Spitalul Judeţean de Urgenţă cu o stare precară de sănătate. Bătrânul a fost confirmat pozitiv în urma a două teste antigen pentru depistarea COVID-19, deşi efectuase rapelul vaccinului împotriva noului coronavirus cu o săptămână în urmă.

Pacientul a fost adus cu ambulanţa la Unitatea de Primiri Urgenţe. El nu putea să se deplaseze şi nici nu vorbea. Dan Marinescu, rudă a bătrânului, a povestit că acesta nu avea probleme majore de sănătate, dar că la două zile după efectuarea vaccinului a început să aibă pierderi de memorie, se trezea noaptea speriat din somn şi vorbea incoerent. Apoi, acesta a făcut febră, după care a căzut din picioare.

„Era confuz şi afazic, adică nu vorbea şi nu mergea. S-a ridicat suspiciune de accident vascular cerebral, având în antecedente tratament anticoagulant şi fibrilaţie atrială, confirmată şi de EKG. 

Policlinica Buna Vestire Craiova

Pacientul prezenta, de asemenea, febră. Din antecedente şi informaţiile puse la dispoziţie de cei care îl însoţeau, a reieşit că făcuse vaccinul anti COVID-19, rapelul fiindu-i administrat în 10 februarie. 

Avându-se în vedere că avea febră şi simptomatologie, pacientului i s-a făcut şi un test rapid antigen, care a ieşit pozitiv. Din examinare reieşea că pacientul este posibil să mai fi avut accidente vasculare în trecut şi s-a luat decizia să se solicite consult neurologic şi medical.  S-a cerut să se efecueze Computer Tomografic cap, torace, abdomen şi pelvis din care a reieşit că avea afectare pulmonară specifică COVID-19.

Pacientul era stabil hemo-dinamic şi avea saturaţie de 96%, dar era afazic şi era cu fibrilaţie atrială pe tratament anticoagulant, ceea ce înseamnă că exista un risc foarte mare de a face un accident vascular“, a explicat dr. Constantin Dinu, directorul medical al Spitalului Judeţean de Urgenţă Târgu Jiu, citat de psnews.ro

O rudă a bătrânului a povestit că acesta nu avea probleme majore de sănătate, dar că la două zile după efectuarea vaccinului a început să aibă pierderi de memorie, se trezea noaptea speriat din somn şi vorbea incoerent. Apoi, acesta a făcut febră, după care a căzut din picioare.

Potrivit specialiştilor din spital, este posibil ca infecţia cu SARS-CoV-2 să fi fost contactată de pacient în perioada dintre cele două doze de vaccin, înainte de rapel. De asemenea, se poate ca pacientul să fi suferit un accident vascular-cerebral, care să nu aibă nicio legătură cu COVID-19.

Politica