joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dezvăluire bombă a lui Șumudică: „În România nu m-aș fi întors decât la Craiova!”

Antrenorul dorit de suporterii alb-albaștri a recunoscut că a purtat discuții cu Rotaru. De ce au picat tratativele?

CSU Craiova a acumulat 4 puncte din ultimele 15 posibile și a marcat 2 goluri în ultimele 450 de minute de joc. Echipa scârțâie din toate balamalele. Jucătorii sunt debusolați și declară la flash interviuri că au ajuns să se teamă de orice adversar. Suporterii au trimis peste 1.000 de mesaje pe pagina de facebook a clubului lui Rotaru, cerând demisia lui Corneliu Papură.
Patronul oltenilor consideră că alta e buba la echipă și aduce pe bandă preparatori fizici.
„Ian Coll se alătură, începând de astăzi, staffului tehnic al Universității Craiova. Preparatorul fizic scoțian are o experiență mare în acest domeniu, activând în trecut ca Head of Sport Science la Ludogorets Razgrad și Celtic.
Ian s-a ocupat de pregătirea fizică a unor jucători precum Patrice Evra, Virgil van Dijk, Scott Brown, Scott Sinclair și Victor Wanyama.
Bun venit și mult succes!”, se spune în comunicatul postat pe pagina de Facebook a clubului.
Între timp, Marius Șumudică a mărturisit înainte să urce în avionul de Turcia că în România ar fi semnat doar cu CSU Craiova: „Nu se pune problema să mă întorc acum în România. Am avut o discuție amicală cu Rotaru, patronul de la Craiova. E prietenul meu, un băiat deosebit. A trecut printr-o perioadă grea, când a avut COVID-19. Îl sunam în fiecare zi atunci, mai des decât soția lui cred. Suntem prea buni prieteni și nu voiam să ne certăm. În România, nu m-aș fi întors decât la Craiova.”

Politica