vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Peste 4.000 de olteni s-au programat luna aceasta pentru vaccinarea anti-COVID

4.300 de olteni s-au programat pentru imunizarea împotriva noului coronavirus, până la sfârșitul lunii. Direcția de Sănătate Publică Olt a precizat că de la începutul campaniei de vaccinare anti-COVID în județ, centrele de imunizare care funcționează în Olt au primit aproximativ 4.600 de doze. Din totalul acestora, au fost utilizate aproape 3.900, în jur de 290 fiind dedicate persoanelor care fac parte din etapa a doua de vaccinare, scrie evenimentdeolt.ro.

Campania de vaccinare a debutat în Olt la data de 4 ianuarie. Autoritățile au anunțat că până la sfârșitul acestei luni, s-au mai programat pentru a primi vaccinul peste 4.000 de cetățeni. ,,De la debutul campaniei de vaccinare anti COVID-19 până în prezent, la nivelul județului Olt au fost repartizate 4.574 doze de vaccin, care au fost distribuite centrelor de vaccinare. Numărul persoanelor vaccinate împotriva Coronavirus cu vaccinul Pfizer BioNTech, până la data de 18 ianuarie, este de 3.884, din care 284 în cadrul etapei a II-a. Numărul de programări pentru vaccinarea împotriva infecției COVID-19, în perioada 18 – 31 ianuarie, a ajuns la 4.284”, se arată într-un comunicat emis de DSP Olt.

Și în Olt, vaccinarea se desfășoară conform Strategiei naționale de vaccinare anti COVID-19, pentru personalul prevăzut în etapa I de vaccinare din domeniile sănătății și social – sistem public și privat, cât și etapa a II-a care include populația la risc. În cadrul acestei categorii se regăsesc adulții cu vârsta peste 65 de ani, persoanele aflate în evidență cu boli cronice, indiferent de vârstă, în funcție de indicațiile vaccinurilor utilizate, precum și lucrătorii care desfășoară activități în domenii-cheie, esențiale.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Imunizarea oltenilor are loc în 12 centre organizate la nivelul județului. 4 centre sunt destinate etapei I din campania de vaccinare, stabilite la la spitalele din Slatina, Caracal, Balș și Corabia, iar 8 centre sunt utilizate pentru a doua etapă: trei centre se află în Slatina, toate fiind la fostul Colegiu Național Agricol „Carol I”, și câte unul la Caracal – clădirea administrativă Parc, la Balș – clădirea Primăriei, la subsol, în Corabia – sala de ședințe a Complexului Sportiv „San Siro”, la Drăgănești Olt – Ambulatoriul de Specialitate al Centrului de Sănătate și la Scornicești – Ambulatoriul de Specialitate (nefuncțional). Totodată, în cadrul etapei a II-a, imunizarea beneficiarilor din centrele de îngrijiri rezidențiale se realizează prin două echipe mobile de vaccinare, aceasta urmând să fie încheiată miercuri, 20 ianuarie.

Andreea TIGOIANU

Politica