sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorjenii, aşteptaţi să doneze telefoane, tablete sau laptop-uri vechi, pentru elevii fără posibilități

Gorjenii sunt aşteptaţi să doneze telefoane, tabletele sau laptop-urile vechi, pentru elevii din județ ce se pot folosi de acestea. Copiii care nu au acces la educaţia online vor putea beneficia de echipamente recondiţionate în cadrul unui proiect derulat tot de către liceeni sau foşti elevi.

După ce vor fi reparate și curătțate, dacă este cazul, echipamentele vor fi donate elevilor care nu au posibilitatea să urmeze cursurile online din cauză că provin din familii mai puțin înstărite.

Proiectul „Educăm împreună“ este desfăşurat de către liceeni şi foşti elevi de la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ din Târgu Jiu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Prin proiectul nostru urmărim să readucem la viaţă vechi dispoziţie şi să ajutăm la scăderea cantităţii de deşeurilor electronice. În perioada 11 ianuarie – 11 februarie desfăşurăm campania «Educăm împreună» în cadrul Shopping City Târgu Jiu. Dorim să colectăm şi distribuim cât mai multe echipamente pentru elevii fără acces la şcoala online. Fiecare dintre noi poate contribui!“, este mesajul postat pe pagina de Facebook a campaniei.

Conform Inspectoratului Şcolar Judeţean Gorj, peste 4.400 de elevi din județ nu au acces la educaţia online, iar proiectul „Educăm împreună” nu doar că îi poate ajuta pe copii, ba chiar le poate salva viitorul acestora.

„Au fost donate mai multe echipamente. Gorjenii au făcut un gest frumos şi cineva chiar ne-a spus că aştepta ca cineva să desfăşoare o astfel de campanie. Va continua campania de colectare şi după începerea cursurilor fizice, deoarece este posibil ca în unele localităţi cu o rată mare de infectare să se desfăşoare în continuare cursuri online. În plus, elevii vor avea nevoie la şcoală de dispozitive de acest fel“, a spus Gabriela Nodea, profesor la Colegiul Naţional „Tudor Vladimirescu“ și coordonator al campaniei, potrivit adevarul.ro.

Politica