joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Caracal. Amendat de trei ori într-o lună pentru distrugerea locuinței

Un bărbat de 40 de ani din Caracal, care locuiește într-o clădire oferită de Primărie, a fost amendat de trei ori în luna decembrie, întrucât a produs distrugeri locuinței în care stă, deranjnând adesea vecinii.
Caracaleanul, asistat social, și-a terorizat vecinii, fiind sancționat de polițiști de mai multe ori pentru scandalurile și amenințările adresate, scrie gazetanoua.ro. Pentru a atrage insistent atenția forțelor de ordine, un vecin a postat chiar și pe pagina sa de Facebook unul dintre incidentele provocate de caracaleanul de 40 de ani.
Acesta relatează că ultima dată, bărbatul a spart toate geamurile clădirii puse la dispoziţie de Primăria din Caracal, distrugându-i și ușile.
„Totul a culminat cand pe 8 decembrie, într-o duminică, acest individ mi-a luat familia la înjurături pentru că lătrau câinii în curte şi el nu poate să doarmă, specific ca era ora 11. Am sunat la 112, după o tură de înjurături, a venit poliţia şi i-au aplicat a 100-a oară o amenda de 500 lei, nimic spectaculos pentru el. După plecarea politiei a spart toate uşile clădirii, clădire aflată în parimoniul cultural şi în proprietatea primăriei. De la problemele expuse poliţiei, primăriei, omul se află tot aici. Eu până aici am putut suporta nişte persoane sociale care trăiesc pe banii mei, pe impozitele mele şi la final pe nervii mei.”, a precizat vecinul.
Potrivit purtătorului de cuvânt IPJ Olt, Alexandra Dicu, pe numele bărbatului a fost deschis un dosar penal pentru lovire, distrugere şi violare de domiciliu.
„În cursul lunii decembrie, polițiștii din cadrul Poliție municipiului Caracal au aplicat 3 sancțiuni contravenționale persoanei în cauză, în valoare de 1.500 de lei, pentru nerespectarea prevederilor Legii nr. 61 din 1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice. Totodată, la nivelul Biroului de Investigații Criminale este în curs de cercetare un dosar penal în care persoana este bănuită de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violente, distrugere și violare de domiciliu”, a declarat reprezentantul IPJ Olt.

Andreea TIGOIANU

Politica