vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Vâlcea. Locuitorii dintr-o comună încearcă să salveze turismul din pandemie

Locuitorii unei comune din Vâlcea au găsit o soluţie prin speră să facă faţă crizei din turism. Soluţia vine întâmpinarea ideii de transformare a localităţii în staţiune montană.

Comunitatea din Vaideeni urmează, oarecum, demersurile vecinilor cu care împart Munţii Căpăţânii: Horezu, cu staţiunea Vârful lui Roman şi Voineasa, cu Vidra şi Obârşia Lotrului, şi chiar Novaci cu, Rânca (Parâng), toate staţiuni montane pe culmile Carpaţilor Meridionali. 

Astfel, mai mulţi localnici întreprinzători au decis să-şi transforme vechile case bătrâneşti, reabilitate, în adevărate oaze pentru turism. Iar ideea s-a pliat şi pe una dintre condiţiile pe care le are de îndeplinit administraţia locală pentru a transforma localitatea în staţiune turistică: şi anume să aibă minimum 100 de spaţii de cazare, din care până acum are autorizate aproximativ 70.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Am început să ne reorientăm, să refacem infrastructura turistică pe case separate. Sunt mulţi oameni dornici să se cazeze separat. Avem o acţiune comună cu Primăria Vaideeni, de autorizare a unor noi spaţii pentru cazare chiar în casele oamenilor, case bătrâneşti reabilitate de urmaşii tineri, o acţiune mai amplă în care sunt incluse şi «casele albastre»”, a mărturisit, pentru Adevărul, Adrian Bondoc, proprietar de pensiune.

 «Casele Albastre» reprezintă un proiect după modelul întâlnit şi în Transilvania prin care se readuc la viaţă comorile zonei – casele seculare cu poveste, pe care iniţiatorii vor să le includă în circuitul turistic şi ca unităţi de cazare, nu doar pentru prezentare şi spaţii pentru organizarea de evenimente.

„Suntem la faza de strângere a documentelor pentru autorizarea ca spaţii de cazare. Avem deja solicitări pentru 50 de noi spaţii de cazare la nivel de UAT. Apoi, odată ce vom îndeplini şi condiţia aceasta legată de numărul minim al spaţiilor de cazare autorizate, solicitat de Ministerul Turismului, vom cere acreditarea ca staţiune de interes local”, a declarat primarul din Vaideeni.  

Daniel Achim Băluţă şi-a exprimat încrederea că, în maxim 10 ani, în vârful Munţilor Căpăţânii va apărea una dintre cele mai frumoase staţiuni montane din România, după modelul austriac.   

Politica