marți, martie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltenia, condamnată de PNL la izolare, sărăcie și subdezvoltare

„Documentul strategic” prin care Guvernul Orban vrea să decidă destinația banilor alocați de Uniunea Europeană pentru relansarea economică în contextul pandemiei este o sfidare la adresa celor peste 2 milioane de locuitori ai Olteniei. Regiunea se vede scoasă de pe harta marilor investiții și, practic, ruptă de restul țării. Planul Național de Redresare și Reziliență este vehement contestat de către reprezentanții PSD, care anunță că vor face toate demersurile pentru a bloca nedreptatea.
România beneficiază de 30,44 miliarde de euro prin Mecanismul de Redresare și Reziliență, gândit de Comisia Europeană pentru a sprijini statele membre, afectate de criza provocată de pandemie. Cum vor fi utilizate aceste fonduri – cele mai consistente de care dispune țara noastră prin viitorul buget al UE – se decide prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), conceput de Guvernul Orban și prezentat drept strategia care salvează România. În mod revoltător, documentul aduce cu sine condamnarea unei întregi regiuni, Oltenia, la sărăcie, izolare și subdezvoltare.
„Ce concluzii desprindem când analizăm conținutul documentului? Pentru PNL, Oltenia nu e parte din România, regiunea noastră fiind eliminată de pe listele cu marile proiecte de infrastructură propuse pentru finanțare europeană. Guvernul care clamează «dezvoltarea regiunilor în mod echilibrat» trimite miliarde de euro către regiunile de Vest și Nord-Vest, iar către Oltenia – zero. Sunt președinte de consiliu județean, iar până acum am fost și vicepreședinte al CJ Dolj și pot să vă spun că nu a existat niciun fel de consultare cu administrațiile județene. Și la noi, în Dolj, există necesități și aș fi dorit să regăsesc, prinse pentru finanțare în PNRR, obiective precum reabilitarea căii ferate între Craiova și Calafat, un drum expres între cele două municipii sau o autostradă ori un drum expres până la Lugoj, să ne conectăm cu partea de vest a țării”, a declarat președintele Consiliului Județean Dolj, Cosmin Vasile.

Oltenia, ZERO importanță pentru Guvernul Orban
În PNRR, domeniul de intervenție cel mai generos din punct de vedere financiar și cel care ar trebui să joace un rol major în relansarea economiei naționale este „Transport durabil”, cu 9,27 miliarde de euro. Aici sunt cuprinse toate propunerile de mari proiecte în sfera infrastructurii de transport. Județe privilegiate, precum Clujul, bifează fiecare dintre rubricile de la acest capitol: autostradă, mai multe drumuri expres, linie de cale ferată și chiar metrou. De partea cealaltă, Oltenia, cu cele 5 județe ale sale, figurează cu o singură poziție între cele aproape 40 de investiții: un drum expres lung de 4 kilometri.
„În momentul în care am văzut acest document, ne-am sufocat de indignare, pentru că este inadmisibil: ceea ce ar fi trebuit să însemne reducerea decalajelor între regiuni este, de fapt, scoaterea Olteniei de pe hartă! Să vedem câteva exemple concrete, ca să înțelegem cu toții ce viziune are actuala guvernare despre dezvoltarea regiunii noastre, comparativ cu celelalte. Pentru Transilvania, Moldova și Muntenia, sunt prevăzuți 662 de kilometri de autostradă; pentru Oltenia, zero kilometri. Cale ferată, doar pentru regiunile Vest și Nord-Vest – 318 kilometri, reprezentând 3,71 miliarde de euro; pentru Oltenia – zero. Drumuri expres: restul țării – 631,9 kilometri, adică 2,3 miliarde de euro; Oltenia – 4,3 kilometri, adică 0,022 miliarde de euro”, a precizat Lia Olguța Vasilescu, primarul municipiului Craiova și președintele organizației PSD Craiova.  

Politica PNL duce la adâncirea decalajelor
Discrepanțele uriașe de la acest capitol indică intenția unor alocări discreționare, în totală opoziție cu principiul european care promovează reducerea decalajelor în dezvoltarea diferitelor regiuni. Dimpotrivă, prin PNRR, Guvernul Orban împinge cele mai consistente fonduri tocmai către zonele date drept exemplu în dezvoltare.
„Analizând acest document, sunt sigur că nu se dorește dezvoltarea Olteniei. În sprijinul acestei afirmații, avem și un studiu de caz. Comuna Jucu, din județul Cluj-Napoca, are o populație de 4.745 de locuitori, iar prin PNRR este prinsă cu două drumuri expres, cu o lungime de 37 de kilometri și cu o valoare de 273 de milioane de euro. Oltenia, care are în componență 5 județe și o populație de peste 2,1 milioane de locuitori, are prevăzut, în documentul PNL, un drum expres de 4 kilometri, cu o valoare de 22 de milioane de euro. Dacă facem o comparație, vedem că pentru comuna Jucu se alocă peste 57.000 de euro per locuitor, iar în Oltenia sunt 10 euro per locuitor”, a spus Cosmin Vasile, președintele CJ Dolj.
„Clujul primește un miliard de euro doar pentru metrou, în condițiile în care în această țară sunt 41 de județe și municipiul București și se alocă pentru toată România 30,44 miliarde de euro. Este inadmisibil!
Ni se tot dădea exemplu despre cât de dezvoltat este Clujul și cum se va dezvolta el în continuare. Desigur, nu avem o problemă cu modul în care se dezvoltă Clujul cu bani din bugetul local sau din fondurile europene care sunt puse la dispoziție pentru toată țara, conform principiului «primul venit, primul servit». Acolo ne batem toți. În ciclul financiar precedent, Craiova a fost pe primul loc, iar județul Dolj printre primele în România în ceea ce privește absorbția fondurilor europene. Aici discutăm însă despre viziunea de la nivel guvernamental pentru dezvoltarea țării, așadar despre banii pe care îi alocă Guvernul prin PNRR pentru toate regiunile.  
Pe bani europeni, pe banii statului, cărați de fiecare dată în județul Cluj, oricine ar fi știut să se dezvolte. Dar ce facem acum? Adâncim în continuare toate aceste dezechilibre care există între regiunile de dezvoltare?”, a subliniat, la rândul său, primarul Craiovei, Lia Olguța Vasilescu.

„Păcatul” Doljului: exponenți slabi în Guvern
Președintele PSD Craiova a completat că social-democrații vor face toate demersurile necesare, inclusiv la nivelul Parlamentului României și la Bruxelles, pentru a stopa adoptarea PNRR în actuala formă, total injustă. „Am văzut că la PNL se candidează sub sloganul «Dezvoltăm Doljul», «Dezvoltăm Oltenia». Cum dezvoltă ei această regiune care este scoasă în afara hărții României, o regiune pe care pur și simplu o condamnă la sărăcie? Trebuie să oprim acest «document strategic», pentru că, dacă rămâne în actuala formă, decalajele între noi și celelalte regiuni se vor adânci și mai mult și nimeni dintre noi nu-și dorește acest lucru. De la Guvern, în schimb, este foarte clar că asta se vrea și că au politicieni foarte slabi de la PNL în această zonă geografică. Oamenii aceștia au, totuși, 2 miniștri în Guvernul României. Chiar nu a observat niciunul că zona aceasta nu primește nimic, n-a protestat niciunul dintre ei?”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Educația națională, la preț de metrou
Imaginea pe care o lasă PNRR este că Guvernul Orban a sacrificat domenii majore doar pentru a redirecționa masiv fonduri către regiuni favorizate și a finanța promisiuni din campania electorală. Exemplul cel mai bun îl oferă sănătatea și educația, 2 sectoare pe care tocmai Executivul le descrie în PNRR ca fiind suprasolicitate în contextul crizei pandemice.
„Știți cât se alocă pentru sănătatea tuturor românilor prin acest mecanism? 1,85 miliarde de euro, adică atât cât reprezintă modernizarea căii ferate Cluj-Napoca – Episcopia Bihor. Știți cât se alocă pentru toată educația din România, deci pentru cei 5 milioane de copii? Suma de 1,05 miliarde de euro, cam cât se alocă și pentru metroul de la Cluj”, a declarat Lia Olguța Vasilescu.
„Acum cred că înțeleg toți oltenii că, dacă PSD nu ar fi deblocat proiectul drumului expres Craiova – Pitești în 2017, cu tot ce a însemnat el – contestații și procese în instanță, luni de așteptare la licitații – și nu l-ar fi dus în punctul în care să nu mai poată fi oprit de niciun guvern, cu asta rămâneam: 4 kilometri de drum expres, zero kilometri de autostradă, zero kilometri de cale ferată” – Lia Olguța Vasilescu, Președintele PSD Craiova.

Comandat de Partidul Social Democrat – Organizația Județeană DOLJ. Executat de SC INTER REGIONAL MANAGEMENT SRL – portal/ziar: Jurnalul Olteniei. CUI Mandatar Financiar: 11200020

Politica