sâmbătă, aprilie 27, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Rotaru a mutat meciul cu Progresul în Bănie! Mai joacă FCU pe Oblemenco?

Adrian Mititelu jr a făcut cerere să joace pe Oblemenco meciul de Cupă cu ASU Poli Timișoara.

Spiritele se pot încinge în Bănie, după ce echipa lui Mihai Rotaru a reușit să-i convingă pe cei de la Progresul Spartac să joace pe Oblemenco meciul din 16-imile de finală ale Cupei României. Anunțul l-au făcut chiar bucureștenii pe site-ul lor, explicând că din cauza instalației de nocturnă cu o capacitate scăzută au acceptat mutarea partidei: „Meciul va fi transmis în direct la posturile de televiziune naționale, în prime time, ceea ce înseamnă automat că partida nu se poate desfășura pe stadionul nostru din Intrarea Vrabiei, care are o instalație de nocturnă cu o capacitate de doar 200 de lucși, utilă pentru antrenamente, dar mult sub capacitatea minimă de 800 de lucși necesară pentru meciuri oficiale.
În această situație, ținând cont și de interdicția spectatorilor de a asista la meciuri, clubul nostru a acceptat oferta partenerilor de întrecere de a disputa acest meci pe Stadionul «Ion Oblemenco» din Craiova”. 
Și FCU Craiova, prin Adiță Mititelu, a cerut să joace pe Oblemenco partida cu ASU Poli Timișoara: „Am formulat o cerere către Primăria Craiova, așteptăm să vină răspunsul. Se zvonește că CSU Craiova s-ar fi înțeles să joace meciul cu Spartac pe «Oblemenco», pe 28 (n.r. 28 noiembrie), exact data la care ar trebui noi să jucăm. Deci, asta ar fi culmea mârlăniei din partea echipei domnului Rotaru, care susține că ne vrea pe «Oblemenco»”, a declarat Adrian Mititelu jr, la ProSport Live, în urmă cu mai puțin de o săptămână.
Rămâne de văzut dacă ambele grupări vor juca pe Oblemenco, așa cum s-a întâmplat sezonul trecut în 16-imile de finală ale Cupei României, sau, pentru a nu fi afectat gazonul una dintre ele ar urma să își dispute jocul pe alt stadion. 

Programul complet al partidelor din șaisprezecimile Cupei României:
Farul Constanța – Academica Clinceni
Dinamo – Viitorul Constanța
Turris Turnu Măgurele – Sepsi
Gloria Buzău – FCSB
Hușana Huși – U Cluj
Chindia – Hermannstadt
Poli Iași – CFR Cluj
FC Voluntari – Gaz Metan Mediaș
Ceahlăul Piatra Neamț – Petrolul Ploiești 
Concordia Chiajna – FC Botoșani
Ripensia Timișoara – Astra Giurgiu
Progresul Spartac – CSU Craiova
Viitorul Pandurii Târgu Jiu – FC Argeș
CS Sânmartin – Dunărea Călărași
FCU Craiova – ASU Poli Timișoara
Csikszereda Miercurea Ciuc – UTA Arad

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica