Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Raită prin viață. Despre putere și opoziție, din nou

Publicat

pe

,,Am citit undeva, nu mai ştiu unde, că măreţia unei naţii e dată, cum zice Indira Ghandi, de atitudinea faţă de animale, un exemplu în acest sens al măreţiei fiind Olanda. La noi nici atitudinea față de oameni nu e la nivelul Olandei faţă de animale. Adio măreţie, naţie!” – MM

În data de 23.06.2013, ora 11:41, transmiteam, pe e-mail, către redacţia ziarului Ediție Specială, editorialul „Despre putere şi opoziţie, din nou”, din care voi reproduce fragmente, în sprijinul ideii, care mă obsedează, că, la noi, naivii planetei, neschimbându-se oamenii politici, decât pe ici-colo, şi asta ca un fel de transfer din partid/parlament, în ale statului instituţii de forţă, gen CCR, Advocata Poporului, ASF, SRI, SIE, etc., s.a.m.d., am rămas, ca evoluţie politică naţională, ca la-nceput, adică la politica pe/de „grupuri de interese”, departe de politica de Ţară şi Popor, care se practică în lumea normală. Iată ce ziceam/scriam, la ziar, acum şapte ani: „Știm, de-acum, măcar unii dintre noi, ce sunt partidele politice. Reprezentanţii acestora pe pământ sunt Puterea şi Opoziţia noului sistem politic „democratic”, emanat în `89, ambele fiind trimise aici de oamenii care-l populează, căci nu vom vedea vreodată, apărând partide în junglă sau în pustiu (fie el de foc sau de gheaţă). Pentru că, la noi (ca la nimeni), nu există opoziţie, şi nici măcar societate civilă, mă văd nevoit să scriu despre putere. Nu sunt PDL-ist (nici dacă ar exista, n-aş fi), nu sunt PSD-ist, am mai spus de ce – cu stânga nu poţi nici măcar să-ţi faci cruce, cum zice Ţuţea -, şi nu sunt nici USL-ist, din simplul motiv că nu ştiu ce-nseamnă, în realul politic, unirea aceasta de iniţiale pe care eu o consider contra naturii (politice). Tăvălugul USL a provocat un dezechilibru brutal prin omorârea opoziţiei politice, de fapt „halirea” ei, şi acum e la un pas să mai provoace şi dezechilibrul puterilor în stat (l-a provocat, cu vârf şi îndesat – n.n).
Care sunt, şi la ce folosesc aceste puteri, o ştim. Puterea legislativă, care e normal să revină formaţiunii câştigătoare a votului popular, dă legile Ţării, nu ale ei. Puterea executivă, care e formată tot din/de câştigătorii acestui vot, administrează Ţara, gospodărind spre binele Poporului, nu grupurilor de interese. Urmează Puterea judecătorească, nealeasă, şi neafiliată politic, peste tot în lume, tocmai pentru a asigura un echilibru al celorlalte puteri în stat, care, mai greşesc, nu? Ar mai fi Puterea poporului (suveran), şi Societatea civilă, şi Puterea Presei, cea de toate zilele şi nopțile noastre amărâte.

Dar, în goana după Puterea absolută, visul de veacuri al unora, ştim de ce le trebuie puterea absolută, nu?, USL dă totul peste cap, apropiindu-se de perfidul totalitarism, cu paşi foarte repezi, nedându-şi seama cât rău îşi face sieşi. Se dă peste cap să subordoneze justiţia, prin prevederi (ne)constituționale aberante, de care am mai vorbit, dar le mai amintim, decăderea Curţii Constituţionale din funcţiile ei, anchetarea/judecarea judecătorilor, se străduieşte să transforme funcţia de Preşedinte, care e alesul Poporului, într-un exponat la Palatul (era să zic Muzeul) Cotroceni, îi mai dă încă două perechi de palme Poporului, luându-i dreptul la Referendum (lăsându-i acest drept, totuşi, pe probleme naţionale, cum ar fi, de exemplu, creşterea viermilor de mătase), şi obligându-l (pe popor) să se lase anchetat de comisii ale Parlamentului (asemeni justiţiabililor), numind în funcţia de Avocat al Poporului jalnice caricaturi umane.
La început, adică după alegeri, am crezut că USL ştie, şi are tot ce-i trebuie pentru o bună guvernare a Ţării întru binele Poporului (bogat, ori sărac – cu punga ori cu duhul – c-aşa l-au vrut înaintaşii), şi că, de a doua zi va trece la treabă. De unde. S-au apucat, cu sârg, să dea totul peste cap, inclusiv lucruri care se mai aşezaseră un pic, în atâţia ani, şi continuă, în aceleaşi mod şi ritm, într-o veselie bezmetică, de handicapaţi (politic) şmecheri, convingându-ne, „propagandiştii”, pe noi, şi pe cei ce ne privesc de pe margine (adică UE şi NATO, dar şi restul Lumii), că nu suntem doar un popor aşezat, şi ospitalier, şi bun, naiv într-o ţară bogată, ci şi un popor vesel, petrecăreţ, ceea ce nu e adevărat, pentru că, atunci când n-ai de niciunele, şi mori de foame şi de frig, în casa şi în ţara ta, numai vesel nu poţi fi, şi-o iei razna, şi te muți în altă ţară. Bine, o primă realizare ar fi aceea că, veniţii la putere, deja/deşi bogaţi, prind şi mai mult cheag, dar nu e păcat de la Dumnezeu să nu-i pui ceva pe masă şi săracului, vai de mama lui, care nici măcar nu mai are-n ce întinge, vorba unui vecin, că el, săracul, de asta te-a adus la putere.
Dacă ne uităm cu atenţie în urmă, găsim şi motivele acestor rele tratamente la care sunt supuse instituţiile statului, şi poporul român. Unul ar fi, cum spuneam mai sus, lipsa „opoziţiei cinstite”, nu „paranoică”, altul ar fi, fără pic de tăgadă, „genealogia” celor de la putere şi opoziţie, şi, nu ultimul, la fel de important, „curioasele coabitări din interiorul puterilor”, adică cum (iertaţi-mi cacofonia), să pui să guverneze PSD (din/prin parlament), cu PNL şi cu PC, când ştii ce idei doctrinare diferite, şi cretine, au, şi ce interese le poartă fesul puterii. Bine, că poporul român nu-nțelege asta e una. Dar, că ei, politicienii, nu ştiu spre ce dezastru îl duc (pe popor), nu cred. E „o guvernare prin parlament total anapoda, făcută cu bună ştiinţă, din care nu ştiu când şi cum vom ieşi, şi de care nu ştiu cum vom scăpa, decât dacă ne trezim, şi unii, și alţii (adică, şi poporul, şi puterea)”.
Dacă acum şapte ani scriam cele de mai sus, şi încă nu s-a schimbat nimic, dar nimic, slabe speranţe să se schimbe ceva după viitoarele recente alegeri. Căci istoria celor treizeci de ani ne spune clar: soarta noastră, „neamul nevoii”. Dar cine mai are timp de Eminescu într-o societate virusată de hoţie, la toate nivelurile, o caracatiţă politică „totalitară” pe viaţa noastră, mai ceva decât Covidul.

Continue Reading