joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți: Coronavirus și la Serviciul Județean de Ambulanță

Covid 19  a pătruns și la Serviciul Județean de Ambulanță Mehedinți, după ce 10 angajați ai instituției au fost confirmați pozitivi.

„Dacă, până săptămâna trecută, în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță Mehedinți, nu am avut probleme în acest sens, iată că, odată cu creșterea numărului de îmbolnăviri atât la nivel național, cât și la nivelul județului, au început, și în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, să apară câteva cazuri de contaminări cu noul Coronavirus, având în vedere specificul activității noastre, a faptului că noi ,  permanent,  intrăm în contact cu pacienții infectați sau suspecți. În acest moment, în cadrul Serviciului Județean de Ambulanță, după testările efectuate în ultimele zile, avem un număr de 4 asistenți pozitivi, 5 ambulanțieri și un medic. Starea lor este destul de bună, iar două persoane au simptome foarte ușoare, fiind izolate la domiciliu. Sperăm să revină, după cele 14 zile impuse de legislație, la serviciu. Activitatea se desfășoară, până acum, în mod normal,  avem 8 echipaje pe zi și 7 pe noapte”, a declarat  managerul S.A.J. Mehedinți, Sandu Olei.

Politica