vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

E cea mai bună din Europa la tenis de masă, dar acasă sora ei e șefă!

Campioana continentală Elena Zaharia a ajuns să facă sport datorită surorii sale mai mari, Alina, pe care până acum, încă nu a reușit să o învingă la masa de joc.

La tenis de masă pasiunea rămâne în familie și se transmite de la sora cea mare la cea mică. Este și cazul surorilor Zaharia, Elena și Alina. Sunt tinere, frumoase, tot timpul cu zâmbetul pe buze și sunt foarte bune atât la tenis de masă cât și la școală și la facultate.
La doar 16 ani, Elena Zaharia, campioana europeană de cadete s-a trezit în sala de tenis la 5 ani, datorită surorii sale mai mari, Alina în vârstă de 23 de ani.
Alina nu poate să se abțină din râs nici acum când își amintește cum a decurs primul antrenament al surorii sale mai mici.
„A făcut o pregătire fizică, a venit cu o febră musculară și după a zis nu mai vreau, nu mai vreau. Dar până la urmă a mers treaba”- Alina Zaharia, jucătoare de tenis de masă a clubului Farul Constanța.
De atunci au trecut 11 ani, iar Elena a ajuns una dintre cele mai bune jucătoare de tenis de masă din Europa și nu vrea să se oprească aici.
„Este foarte frumos că nu le mai știu numărul medaliilor și pe cel al trofeelor câștigate, doar că nu mă opresc, adică îmi doresc din ce în ce mai multe și îmi doresc să am cât mai multe rezultate mondiale” – Elena Zaharia, campioană europeană de cadete la tenis de masă.
Cu toate acestea, singura pe care nu reușește să o învingă la masa de joc este chiar sora ei mai mare.
„Da… eu, eu. Sunt foarte agitată, ea este calmă. Ea câștigă tot timpul, pentru că este mai mare, dar îi mai fur și eu câteva seturi și cât de curând îmi doresc să o bat” – Elena Zaharia, campioană europeană la tenis de masă, la cadete.
Elena recunoaște că în momentul în care joacă împotriva Alinei se enervează foarte tare.
„Cred că toată lumea știe răspunsul… Suntem total diferite. Când eram mică, da, o mai lăsam, am mai jucat și la Balcaniade, dar acum nu, joc cu ea că na, a mai crescut” – Alina Zaharia, jucătoare de tenis de masă a clubului Farul Constanța.

Sunt bune și la carte
Elena și Alina sunt bune nu doar la tenis ci și la carte! Alina este în anul 2 la Master, la Facultatea de Educație Fizică și Sport, iar Elena în clasa a X-a la Liceul cu Program Sportiv din Constanța.
„În Pandemie am făcut multă școală, mai ales că am făcut școala online, am făcut mult mai multă școală și se combină bine amândouă mai ales că ea a făcut LPS-ul, eu acum îl fac și este un mare plus acesta” – Elena Zaharia, campioană europeană la tenis de masă, la cadete.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Se mai și ceartă
Fetele povestesc că în relația dintre ele nu curge doar lapte și miere și există și momente de tensiune, pe care le depășesc cu ajutorul părinților.
„Ne mai certăm, o mai caftesc, mai las de la mine cam mereu și îmi mai zic părinții, măi tu ești mai mare, mai las-o, nu te pune la mintea ei, ai o vârstă, trebuie să las de la mine. Și ea e bandită așa. Când eram mică eu îmi făceam temele frumos la birou, nu îi făceam absolut nimic și ea stătea, stătea și au, au, au, mama, mă bate. Intră mama, tata, că ce faci, nu fac nimic, scriu. Ea se prefăcea” – Alina Zaharia, jucătoare de tenis de masă a clubului Farul Constanța.

A plâns pentru Elena
Alina povestește cum în urmă cu 2 ani, la Campionatele Europene de la Cluj, a trăit cele mai mari emoții în momentul în care sora ei a devenit Campioană Europeană de cadete. Se afla în sala de la Cluj și nu a putut să își stăpânească lacrimile.
„Sunt foarte mândră de ea mai ales că eu am adus-o la tenis, i-am predat ștafeta. Când a ieșit prima oară Campioană Europeană, la Cluj, în 2018, eram acolo cu ea. Toată plânsă în tribună” – Alina Zaharia, jucătoare de tenis de masă a clubului Farul Constanța.
Și Elena își amintește cu bucurie de episodul de la Cluj.
„Am avut emoții maxime, mai ales că jucam acasă, la Cluj, în România și atmosfera a fost extraordinară” – Elena Zaharia, campioană europeană la tenis de masă, la cadete.

Au sute de medalii împreună
De când au început tenisul de masă, fetele au câștigat sute de medalii și de trofee, iar una dintre camerele de acasă, de la Constanța, au transformat-o în loc pentru ele.
Irina este Campioană Europeană la simplu și la echipe în 2018 și câștigătoare a medaliei de bronz la dublu mixt, la cadeți. A câștigat locul 3 la Top 10 Europa, locul 1 la Balcaniada de cadeți la simplu, pe echipe, la dublu fete și la dublu mixt. La Campionatul Național de Juniori are locul 1 pe echipe și locul 3 la simplu. Locul 2 la World Cadet Challenge, la dublu mixt și la dublu fete. În 2019, a câștigat locul 1 la Campionatul European, la simplu și la dublu fete și locul 3 pe echipe, la cadeți. Este câștigătoarea locului 1 la cadeți, la Top 10 Europa, la Balcaniadă la simplu, pe echipe, dublu mixt și dublu fete. Are în palmares locul 1 la Campionatul Național pe echipe și locul 2 la simplu. A câștigat locul 1 la World Cadet Challenge la echipe și dublu mixt și locul 2 la simplu și la dublu fete. Are în palmares și câștigarea Superligii feminine în 2018 și 2019, iar în 2020, locul 2.
La rândul ei, Alina este 2015 Campioană Europeană cu echipa, în 2017, la Jocurile Francofone a câștigat medalia de argint la simplu și pe echipe și locul 1 la dublu mixt. A ocupat locul 1 la Top 12 Seniori. În 2018, la Campionatul Național de Seniori a câștigat medalia de bronz la dublu fete. La Balcaniada U21 a venit acasă cu medalia de aur la simplu, la dublu fete, alături de sora ei, Elena a câștigat medalia de argint. La dublu mixt și pe echipe a ocupat locul 1. În 2019, la Balcaniada de Seniori a ocupat locul 2 pe echipe, locul 2 la dublu mixt și locul 3 la dublu fete. Are în palmares și câștigarea Superligii feminine în 2018 și 2019. În 2020 echipa din care fac parte ea și sora ei, Farul Constanța a ocupat locul 2.
SPORTSNET GROUP

Politica