sâmbătă, aprilie 20, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Învățământul va fi prioritate a mandatului meu de primar – interviu cu Nicolae Giugea, candidatul PNL la Primăria Craiova –

Rep.: Domnule Nicolae Giugea, astăzi începe un nou an școlar, în condiții cu totul deosebite față de tot ce știam până acum, care urmare a pandemiei. Ce le transmiteți copiilor, părinților și profesorilor?
Nicolae Giugea: Sunt profesor și, pentru mine, momentul începerii școlii este unul dintre cele mai importante din întregul an. Nimic nu este mai important pentru o națiune, decât modul în care își tratează copiii. Știu că anul acesta lucrurile sunt total diferite, pentru că și contextul este total diferit. Este pentru prima dată când trecem printr-o astfel de situație și cred că măsurile care vor fi luate, atât la nivel central, cât și la nivel de școală trebuie să aibă în vedere, în primul rând, sănătatea copiilor. Știu că este dificil pentru toată lumea, dar sunt convins că, respectând măsurile necesare, lucrurile pot fi ținute sub control. Vreau să le transmit copiilor mult succes, iar părinților și profesorilor să fie mereu alături de ei.
Rep.: În ce mod ați susținut învățământul în Parlament?
Nicolae Giugea:  În toată activitatea mea publică și, în special de când sunt parlamentar, am avut ca prioritate învățământul, în general și cel craiovean în special. De aceea, unul dintre obiectivele mele primordiale a fost reabilitarea Colegiului Național Carol I, una dintre instituțiile esențiale ale învățământului craiovean. În fiecare an, când se discuta bugetul de stat, depuneam un amendament care viza alocarea de fonduri pentru începerea lucrărilor. De fiecare dată, majoritatea PSD a respins acest amendament. După instalarea Guvernului Orban am reușit să introduc reabilitarea Colegiului Carol I și a Operei Craiova în programul de Guvernare și, în acest fel, lucrurile au început să se miște. Valoarea întregului proiect este de 115.528.699 lei, iar durata de realizare este de 30 de luni, dintre care 6 vor fi dedicate proiectării. Au fost parcurse toate etapele necesare și lucrurile au intrat în linie dreaptă.
Rep.: Ce prevede programul dvs de guvernare locală la capitolul Învățământ?
Nicolae Giugea: Sunt foarte multe lucruri de făcut în ceea ce privește învățământul în Craiova. Urgent este asigurarea condițiilor minime în toate școlile din oraș. Și când spun condiții minime, mă refer, de exemplu la apă caldă. Îi atenționăm mereu pe copii că trebuie să se spele pe mâini, dar școlile nu au apă caldă și nici materiale sanitare.
Dar dincolo de problemele legate de pandemie, Primăria trebuie să asigure condițiile unui învățământ de calitate. Asta înseamnă o bază materială corespunzătoare, dotări moderne care să le ofere profesorilor posibilitatea să predea așa cum se cuvine în secolul XXI.
Din păcate, trebuie să recunoaștem că, până acum, Primăria s-a mulțumit să aloce sume minime, sau uneori nici pe acestea și a fost total indiferentă la nevoile reale ale profesorilor.

Rep.: Sunt câteva situații concrete în Craiova, unde Primăria ar fi trebuit să intervină și nu a făcut-o. De exemplu, situația de la Liceul Voltaire și Colegiul Ștefan Odobleja. Cum credeți că se poate rezolva această problemă?
Nicolae Giugea: Foarte simplu. Există mai multe locuri unde Liceul Voltaire poate funcționa și cel mai bun exemplu este clădirea fostei Școli 35. Nu știu de ce Primăria i-a schimbat destinația, fără să aibă acceptul Ministerului. Au transformat o școală în arhivă și apoi s-au trezit că nu au spații de învățământ. Asta se întâmplă când la conducerea Primăriei sunt oameni care nu au avut niciodată de-a face cu școala.
De aceea spun că pentru mine, ca primar, învățământul va reprezenta o prioritate. 

Comandat de PNL Dolj, executat de SC Inter Regional Management SRL, cod AEP 21200012.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Politica