vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Oltenii sunt fruncea! FCU Craiova, show total cu bănățenii!

Craiova lui Mititelu a arătat spirit și a câștigat fără drept de apel restanța cu Ripensia Timișoara

FCU Craiova a defilat în compania celor de la Ripensia Timișoara, marcând la foc continuu, un gol mai frumos ca altul. Dragoș Albu a deschis balul cu un trasor din afara careului, care a mușcat bara, mingea poposind în vinclu. Călin Cristea, din lovitură liberă, pe scurt, a făcut 2-0. Scorul pauzei l-a stabilit Andrei Ciolacu, fostul rapidist reușind al treilea gol din afara careului pentru gruparea craioveană. Forcing-ul alb-albastru a continuat și după pauză, iar Ciolacu și-a trecut în cont dubla. Oaspeții au marcat pentru onoare, din penalty, prin Călin. Pe finalul meciului, pentru cumul de galbene, Diakite a plecat mai devreme la cabine. Craiova a arătat extrem de solid, părând pretendentă la promovare.
La finalul jocului, antrenorul Nicolo Napoli a spus: „Cu Miercurea Ciuc am avut mai multe ocazii de gol, dar nu mai contează. Important e că am luat un punct. Azi, îi felicit pe băieți pentru că au făcut un meci foarte bun. Cu Miercurea Ciuc a fost un meci bun în prima repriză, toți jucătorii au jucat foarte bine. Acum, ne pregătim de meciul următor, pentru că va fi foarte dificil. Am însă fotbaliști buni, au intrat bine pe teren, au driblat, au șutat la poartă. A mers totul bine acum. Nu sunt supărat pe apărare, a alergat mult. Îi felicit pe băieți pentru că am jucat bine. E păcat că suporterii nu pot să vină la meciuri. E această problemă cu COVID-ul. Avem nevoie de suporteri”.

Eroul meciului, Ciolacu, a adăugat: „Dacă nu șutezi pe poartă, nu înscrii! Nu contează că înscriem eurogoluri sau cu poarta goală, important este să luăm mereu cele trei puncte. E o victorie importantă. O descătușare, după meciul de la Miercurea Ciuc, unde am avut multe ocazii, dar nu am marcat decât un gol. Lumea ne-a apreciat jocul frumos, dar nu am câștigat. Știm cât de mult am muncit în această perioadă de pregătire. Ne-am propus să câștigăm cât mai multe meciuri, pentru că se joacă într-o singură manșă în sezonul regular și nu îți permiți să pierzi puncte dacă vrei să te califici în play-off. Obiectivul este clar, promovarea. Jucăm orice meci la victorie, fiindcă suntem Universitatea Craiova și doar cu acest gând intrăm pe teren. Este greu să jucăm fără suporteri, dar am fost surprins că au venit fanii de la Craiova până la Severin, ca să ne ureze baftă. Noi facem tot ce depinde de noi ca să-i facem fericiți și sper ca la final să ne bucurăm împreună”.
Cu o victorie și o remiză, FCU Craiova este pe locul 4 în clasamentul Ligii a doua. Sâmbătă, de la ora 18:00, la Severin, va primi vizita celor de la Dunărea Călărași, echipă cu maxim de puncte.

Policlinica Buna Vestire Craiova

FCU CRAIOVA – RIPENSIA TIMIȘOARA 4-1
Dragoș Albu 15′, Călin Cristea 21′, Andrei Ciolacu 38′, 62′ / Tudor Călin 82′ – penalty.
FCU CRAIOVA: Rob. Popa – Diallo (R. Negru 79′), Gugu (cpt.), Diakite, Huyghebaert – Anghelina, Dr. Albu (Zimța 55′), C. Cristea – Andr. Ciolacu, Cl. Bălan (Raicea 55′), Rob. Răducanu. Antrenor: Nicolo Napoli.
Ripensia: Șt. Dobre – Andr. Macrițchii, Țieranu (C. Sîrbu 46′), Burdeț, Gladun (Maric 79′) – V. Macrițchii, T. Călin, Al. Neagu (Stoi 68′) – Urvanțev (Vl. Tudorache 46′), Sokovic (Mih. Ene 46′), Al. Popovici (cpt.). Antrenor: Cosmin Petruescu.
Eliminat: Abdelaye Diakite 85′ (cumul de cartonașe galbene).
Stadion: Municipal (Drobeta Turnu Severin); Arbitru: Cătălin Buși (Râmnicu Vâlcea); Asistenți: Gheorghiță Bălan (Piteşti) și Nicușor Marin (Suseni – Argeş); Rezervă: Alexandru Nicolae Suvar (Sibiu); Observatori: Cristina Babadac (Alexandria) și George Constantinescu (Slatina).

Politica