Conecteaza-te cu noi

Actualitate

500 de posturi din învăţământul preuniversitar, suplimentate în anul şcolar 2020-2021

Publicat

pe

Numărul de posturi necesare pentru desfăşurarea în condiţii optime a activităţii în unităţile de învăţământ preuniversitar de stat, în anul şcolar 2020-2021, a fost suplimentat cu 500, printr-o hotărâre de Guvern adoptată joi.

„Este o necesitate impusă de situaţia actuală în care în multe unităţi de învăţământ preuniversitar avem în acest moment deficienţe, un personal deficitar în ceea ce priveşte asigurarea atât a activităţilor auxiliare învăţământului, cât şi a activităţilor didactice„, a explicat şeful Cancelariei premierului, Ionel Dancă.

Potrivit unui comunicat de presă al Ministerului Educaţiei, decizia a fost adoptată cu obiectivul de a nu fi prejudiciat dreptul la educaţie al elevilor, în contextul în care, în 1 septembrie, noul an şcolar 2020-2021 a început în condiţiile prevăzute de starea de alertă, scrie psnews.ro

În anul 2020, cheltuielile bugetare se vor face cu încadrarea în bugetul aprobat Ministerului Educaţiei şi Cercetării, urmând ca în viitorii ani financiari, cheltuielile bugetare să se realizeze cu încadrarea în fondurile aprobate prin legile bugetare anuale.

Continue Reading