vineri, martie 29, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

România a avut cele mai mici prețuri la carne din Uniunea Europeană și în 2019

Cele mai mici preţuri la carne din Uniunea Europeană (UE) în anul 2019 se înregistrau în România, cu 37,3% sub media UE, arată datele publicate marţi de Eurostat.

Alte state membre cu preţuri scăzute la carne sunt Polonia (cu 36,7% sub media din UE), Bulgaria (33,8% sub media UE) şi Lituania (29,9% sub media din UE).

În contrast, cele mai mari preţuri la carne din UE în 2019 se înregistrau în Austria, cu 45% peste preţul mediu din UE, Luxemburg (41%), Franţa (31%) şi Olanda (27%), scrie Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

În ceea ce priveşte România, datele publicate anterior de Institutul Naţional de Statistică (INS) arată că greutatea animalelor şi păsărilor destinate sacrificării pentru consum a crescut, în 2019, cu 7,8% la ovine şi caprine şi cu 7,5% la păsări, dar s-a diminuat cu 7,5% la porcine, respectiv cu 4,8% la bovine.

De asemenea, în primul trimestru din acest an, România a importat 118.525 de tone de carne şi organe comestibile, în creştere cu 7,4%, faţă de perioada similară din 2019, iar valoarea acestor importuri s-a majorat cu 43%, până la 257,35 milioane de euro, potrivit datelor Ministerului Agriculturii.

Pe de altă parte, exporturile de carne şi organe comestibile în perioada ianuarie – martie 2020 au fost de 4,2 ori mai mici decât importurile, respectiv de numai 27.691 tone. Valoarea exporturilor de astfel de produse a fost de 53,69 milioane de euro, uşor în scădere faţă de perioada similară din 2019, când s-a cifrat la 54,14 milioane de euro.

Politica