Conecteaza-te cu noi

Actualitate

COVID-19. Peste 9 milioane de cazuri în lume

Publicat

pe

Pandemia de COVID-19 a făcut cel puţin 473.475 de morţi în lume, de când China a anunţat oficial apariţia bolii în decembrie, potrivit unui bilanţ întocmit de AFP pe baza datelor oficiale, marţi, la orele 19.00 GMT.

Peste 9.161.460 de cazuri de infecţie au fost diagnosticate oficial în 196 de ţări şi teritorii de la începutul pandemiei, dintre care cel puţin 4.455.700 sunt considerate vindecate în prezent.

De la bilanţul prezentat cu o zi înainte, în lume s-au înregistrat 4.333 de decese noi şi 137.577 de cazuri noi. Ţările care au numărat cele mai multe decese sunt Statele Unite cu 807 morţi noi, Mexic (759) şi Brazilia (654), transmite Agerpres.

SUA, care au înregistrat la începutul lui februarie primul deces legat de coronavirus, fiind ţara cea mai afectată atât în număr de morţi, cât şi în număr de cazuri, cu 120.913 decese pentru 2.328.562 de cazuri. Cel puţin 640.198 de persoane au fost declarate vindecate.

După Statele Unite, ţările cele mai lovite sunt Brazilia cu 51.271 de morţi pentru 1.106.470 de cazuri, Regatul Unit cu 42.927 de morţi (306.210 cazuri), Italia cu 34.675 de morţi (238.833 de cazuri) şi Franţa cu 29.720 de morţi (197.674 de cazuri).

Dintre ţările cele mai grav afectate, Belgia are cel mai mare număr de morţi în raport cu populaţia, cu 84 de decese la 100.000 de locuitori, urmată de Regatul Unit (63), Spania (61), Italia (57) şi Suedia (51).

China (fără teritoriile Hong Kong şi Macao) a raportat oficial 83.418 cazuri (22 de cazuri noi de luni până marţi), dintre care 4.634 de decese (zero noi) şi 78.425 de vindecări.

Europa totaliza marţi, la orele 19.00 GMT, 193.781 de decese pentru 2.557.174 de cazuri, SUA şi Canada 129.402 decese (2.430.465 de cazuri), America Latină şi Caraibe 97.835 de decese (2.107.551 de cazuri), Asia 29.969 de decese (1.073.373 de cazuri), Orientul Mijlociu 14.022 de decese (666.213 cazuri), Africa 8.335 de decese (317.762 de cazuri) şi Oceania 131 de decese (8.928 de cazuri).

Continue Reading
Faceți clic pentru a comenta

LASĂ UN RĂSPUNS

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.