miercuri, aprilie 24, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

CSU Craiova, favorită să învingă la limită Astra Giurgiu

Echipa patronată de Mihai Rotaru, CSU Craiova, revine pe teren astăzi. Trupa din Bănie primește vizita celor de la Astra. Meciul se va disputa pe stadionul „Ion Oblemenco”, începând cu ora 20:00. Liga 1 a reînceput de săptămâna trecută, dar oltenii nu au putut să-și joace meciul din cauza unei persoane depsitate cu COVID-19.

Partida pe care Craiova o are de disputat în compania formației din Giurgiu nu este deloc una ușoară din punct de vedere mental. Suporterii alb-albaștrilor au pretenții mari de la echipă. Totodată, Cristiano Bergodi va debuta pe banca oltenilor într-un meci oficial, iar italianul are un obiectiv clar în Bănie: câștigarea campionatului. Orice pas greșit îi poate scoate din joc pe craioveni.

Astra nu este tocmai în formă. Giurgiuvenilor le-a fost destul de greu să-și convingă fotbaliștii să evolueze până la finalul sezonului. Chiar un jucător dorit în iarnă de Craiova a fost pe cale să nu se mai prezinte la antrenamente. Este vorba de Gabi Tamaș, fundașul ce și-a prelungit contractul cu două zile înaintea meciului cu CSU Craiova. Oaspeții din această seară pot fi și afectați de accidentarea unuia dintre cei mai importanți componenți, Denis Alibec. Atacantul acuză probleme medicale și ar putea lipsi din primul 11.

Policlinica Buna Vestire Craiova

„Alibec trece printr-o perioadă dificilă. După amicalul cu Rapid s-a resimțit, 6 zile nu a făcut niciun antrenament. De abia a reușit să joace o repriză cu Gaz Metan, acum s-a resimțit din nou. Nu știu dacă va fi în lot pentru meciul de la Craiova. Cu siguranță nu a fost jocul pe care ni l-am dorit cu Gaz Metan, am avut lipsă de agresivitate, nu am avut ritm de joc. Ținând cont că a fost primul joc după o pauză atât de lungă, să sperăm că a fost doar o întâmplare și la meciul următor va fi mult mai bine”, a declarat Bogdan Andone, la Digi Sport Matinal.

Gazdele stau excelent la capitolul „jucători apți”. Cristiano Bergodi are toți fotbaliștii de bază la dispoziție și nu are prea multe scuze să se încurce pe teren propriu, chiar dacă suporterii nu vor fi în tribune. Valentin Mihăilă și Elvir Koljic și-au revenit și vor putea fi o variantsolidă pentru ofensiva Craiovei, în timp ce pe partea dreaptă se luptă 3 jucători pentru un post de titular: Andrei Ivan, Gustavo și Cristi Bărbuț. Mijlocul terenului este unul bine conturat cu Nistor, Mateiu și Cicâldău, în timp ce defensiva va fi acoperită în banda stângă de Nicușor Bancu, iar pentru centrul apărării, Bergodi îi are drept variante pe Acka, Gardoș, Bălașa și Cosic. Pe partea dreaptă, Craiova are 3 jucători ce pot intra în meci: doi junior și un fotbalist de națională. Este vorba de Vlădoiu, Mitran și Mățel.

Chiar dacă CSU Craiova pornește drept favorită clară, sunt câteva motive pentru care meciul se poate încheia cu o victorie chinuită a oltenilor. Formația craioveană reîncepe campionatul cu o etapă mai târziu decât Astra, iar rezultatele ultimelor 5 dueluri dintre cele două echipe s-au încheiat cu victorii la limită, de o parte și de cealaltă.

Rezultatele ultimelor 5 întâlniri dintre olteni și giurgiuveni:

08.12.2019: Astra – Craiova 1-0

23.08.2019: Craiova – Astra 1-0

19.04.2019: Astra – Craiova 0-1

10.03.2019: Craiova – Astra 1-0

04.03.2019: Craiova – Astra 1-2

Politica