joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Râmnicenii cu animale de companie, avertizați de autorități: „Amenzile pot ajunge până la 1.000 lei”

Primăria municipiului Râmnicu Vâlcea a făcut un apel către proprietarii de animale de companie să respecte reglementările locale privind menţinerea curăţeniei pe domeniul public. Se pare că autoritățile locale au ținut să le reamintească râmnicenilor cu animale de companie de obligațiile pe care le au, în contextual relaxării restricţiilor de circulaţie.
Astfel, în conformitate cu HCL nr. 180/2010, „se interzice plimbarea pe domeniul public a câinilor de companie fără ca proprietarul acestora să dispună de materiale necesare pentru curăţirea locului şi evacuarea dejecţiilor fiziologice ale animalelor”, respectiv mătură, făraş şi pungă de unică folosinţă sau pungă şi mănuşi de unică folosinţă.
„Amenzile pentru nerespectarea acestei obligaţii, majorate prin HCL nr. 371/2019, pot ajunge până la 1.000 lei. Precizăm că aceleaşi obligaţii le revin şi celor care îşi duc câinii în cele două spaţii destinate plimbării fără lesă a acestor animale, investiţie finalizată în luna martie a acestui an pe bulevardul Pandurilor din cartierul Ostroveni”, se arată într-un comunicat al Primăriei Râmnicu Vâlcea.

Politica