Conecteaza-te cu noi

Actualitate

Raită prin viață: Despre cultura agriculturii

Publicat

pe

În data de 01.07.2013, ora 16:26, transmiteam redacţiei cotidianului Ediţie Specială, actuala redacţie a cotidianului Jurnalul Olteniei, un editorial, important la vremea aia, despre agricultură, ramură importantă a economiei şi, mai ales, a „politicii” româneşti care privea destinul a jumătate din populaţia ţării cu drept de vot. Cinismul politicienilor de atunci a ţinut în obscurantism social şi economic jumătate de ţară şi popor ca să aibă acel faimos „bazin electoral” care să-i ţină la putere. Înfăptuind o „revoluţie” în interes propriu (voi scrie curând despre asta ca participant „colateral” la eveniment, „făuritorii revoluţiei” aveau nevoie în timp de susţinere electorală pentru a-şi duce la capăt „opera” lor, nu a poporului. Şi pentru asta au distrus jumătate de ţară şi popor. Voi reveni luni cu un editorial despre ei.
Aşadar, acum şapte ani, iată ce scriam despre agricultură, devenită, ca prin minune, subiect principal al unei alte „ţiganiade politice” de secol XXI: „Voi susţine până în pânzele albe, vorba românului, că-n România nu e bine şi nu ne îndreptăm, după atâţia ani de la cotitura istorică (1989) în direcţia cea bună din cauza unor personaje vechi de când lumea, ajunse acolo sus, mereu, de parcă fără ele nu se poate, se scufundă Țara. Iată că se scufundă, cu personagiile acolo, ele nefăcând nimic, măcar pentru agricultura care ne-ar putea salva din colapsul economic, din moment ce mai înainte eram „grânarul Europei”.

În orice domeniu de activitate, indiferent de epocă, pentru a fi performant, trebuie să existe o cultură, o istorie a acelui domeniu. Dar, o cerinţă esenţială a culturii, cum ştim, este originalitatea. Noi subapreciem calităţile românilor de a fi exponenţi culturali capabili, dintr-un fel boală a începutului, „adamismul românesc” cum îi spunea Emil Cioran fenomenului. Azi suntem spre începutul globalizării totale (CAP-urile au fost o globalizare a agriculturii) şi vedem că om globalizat pe cel ce nu numai că acceptă cu toata fiinţa lui acest proces, dar îl şi consideră benefic. Românul globalizat e cel care a uitat unele cuvinte româneşti, care-şi lasă vocabularul să se-ntindă invadat de englezisme, persoana care preia tot, chiar şi în cadrul celor mai simple ecuaţii, cum ar fi stilul vestimentar, gusturile muzicale, poate chiar şi culinare, idei inoculate de mass–media, instrumentul de seamă al globalizării. Omul globalizat tinde spre automatism, spre robotizare, şi-atunci, care cultură? Cultura satului, cât a mai rămas din el, dar nu prea a mai rămas nimic, că pământul, pădurile, s-au vândut în „globalul European”, făcându-i moşieri pe alţii din lumea largă, moşierilor autohtoni de până în 1947 nedându-li-se nicio şansă. Căci, urmare a colectivizării forţate, relaţiile economice existente în agricultura românească, acea cultură a agriculturii, au fost distruse. Noile valori impuse de autorităţi prin colectivizare au avut drept rezultat o degradare sistematică a lumii satului din toate punctele de vedere, precum şi îngroparea unor mentalităţi şi norme morale ce au stat în istorie la baza bunului mers al vieţii comunităţii rurale. Odată cu politica partidului unic de industrializare a României, neducându-i mintea că trebuie industrializată şi agricultura, ea fiind o ramură important a economiei, din cauza plecării la oraş a numeroşi săteni, lumea satului a fost bulversată, producându-se transformări cu consecinţe de durată asupra modului de viaţă al acestora. Confiscarea terenurilor agricole, anularea propriului sistem de valori şi contactul cu oraşul i-a făcut pe săteni să-şi piardă identitatea născută în cadrul propriilor gospodării. Înstrăinarea în masă faţă de sat a avut drept urmare aproape nepăsarea ucigaşă faţă de valoarea inestimabilă a pământului care, mai apoi s-a vândut pe mai nimic străinilor (şi eu am vândut pământul părinţilor mei pe mai nimic).
După căderea regimului comunist, în 1989, toate forţele politice au fost de acord că acest sistem trebuie să fie schimbat şi CAP-urile au fost desfiinţate. Reconstituirea dreptului la proprietate, proces îndelungat şi greoi, a reprezentat singura soluţie de revenire la relaţiile economice capitaliste în agricultură. Astfel, în 1991, guvernul condus de Petre Roman (acum deputat PNL), dominat de FSN a promovat o primă lege de retrocedare parţială a unor mici proprietăţi funciare. Legea a fost insuficientă şi a urmat Proiectul de Restituire in integrum, adoptat după ce în 1996 Constantinescu a devenit preşedinte, în pofida opoziţiei PDSR şi a senatorului PD Triţă Făniţă (acesta e acum preşedinte CJ). Aplicarea acestei legi a stagnat, fiind restrânsă şi limitată în timpul guvernării PSD din 2000–2004.

Iată-ne în 2013, la fel de departe de a rezolva problema Pământului şi a ţăranului român (care acum nu mai există deşi munceşte pământuri prin Europa), adică a agriculturii, zona în care trăieşte jumătate din populaţia ţării, în condiţii de primitivism aproape. Dar cum să faci ceva dacă la putere sunt tot cei care în atâţia ani au fost contra pe faţă ca „la ţară” să fie rău ca să le fie lor bine? Umblă vorba că lucrează specialiştii băsescului la aşa ceva. Să vedem ce iese”.

Continue Reading