joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Laborator genetic pentru depistarea infecțiilor cu COVID-19, donat de afaceriștii gorjeni

Mai mulți oameni de afaceri din Gorj au fost de acord să achiziționeze un aparat pentru depistarea infecțiilor cu COVID-19 și să-l doneze spitalului, care va fi foarte util în viitor, scrie igj.ro

„La inițiativa unui grup de medici ai Spitalului Județean de Urgență Tg-Jiu – Niculescu Bogdan, Grigorian Magdalena, Huzu Maddy, Morega Adela și Lăcătușu Eugen – mai mulți oameni de afaceri din Tg-Jiu au fost de acord să achiziționeze o linie completă PCR, pentru testarea și diagnosticarea certă a pacienților infectați COVID-19, și să doneze respectivul laborator genetic Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu, cu titlu gratuit. Este o linie care va permite diagnosticul genetic și pentru altă patologie infecțioasă pe viitor, deci este deosebit de util pentru un spital județean“, a transmis medicul Bogdan Niculescu, șeful Secției de Ortopedie, pe pagina sa de Facebook

Medicul Bogdan Niculescu speră ca în patru săptămâni să se poată efectuat teste pentru depistarea infecțiilor cu COVID-19 la Târgu Jiu: „Ne-am mobilizat, împreună cu conducerea spitalului, pentru a face funcțional în cel mai scurt timp posibil acest laborator, pentru ca în decurs de patru săptămâni să reușim să furnizăm și primele rezultate pacienților județului Gorj. Pe măsura ce vom avansa cu proiectul nostru, vom da publicității, etapizat, stadiul în care ne aflăm, iar, la final, când vom reuși să finalizăm acest laborator, vom face publice și numele persoanelor și a firmelor implicate în acest proiect“.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Luni, 23 martie, la nivelul județului Gorj se aflau în autoizolare la domiciliu  2060 de persoane, iar 210 persoane în carantină.

De asemenea, opt pacienți care au simptome specifice de infectare cu COVID-19 sunt internați la Secția de Boli Infecțioase din cadrul Spitalului Județean de Urgență Târgu Jiu. Aceștia au fost testați și se așteaptă sosirea rezultatelor. Persoanele sunt izolate în saloane speciale .

Până acum, toate rezultatele testelor făcute la pacienții internați în Spitalul Județean de Urgență care au fost suspecți de îmbolnăvire cu noul coronavirus au fost negative.

Politica