vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Procesul doljenilor care au obținut ilegal fonduri de la APIA cu ajutorul unui funcționar de la Primăria Valea Stanciului continuă la Tribunalul Dolj

Procesul soților acuzați că au obținut ilegal bani de la APIA, aproape 300.000 lei, cu ajutorul unui funcționar al Primăriei comunei doljene Valea Stanciului, care a și fost condamnat pentru acest lucru, a fost amânat, la sfârșitul săptămânii trecute, pentru luna martie. Funcționarul a primit 2 ani de închisoare cu suspendare și 60 de zile de muncă în folosul comunității, după ce a ajuns la o înțelegere cu procurorii.

La sfârșitul săptămânii trecute, Tribunalul Dolj a decis să amâne pentru luna viitoare procesul în care OLARU NICOLAE, aflat în stare de deținere, și OLARU CAMELIA sunt judecați pentru săvârșirea infracțiunii de folosirea sau prezentarea de documente ori declarații false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obținerea pe nedrept de fonduri europene în formă continuată.
Reamintim că, potrivit rechizitoriului întocmit de procurorii DNA Craiova: „În perioada 23 mai 2008 – 15 mai 2014, inculpații Olaru Nicolae și Olaru Camelia, în calitate de reprezentanți ai unei persoane fizice autorizate (PFA), au depus cu rea-credință la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (A.P.I.A.) mai multe documente cu un conținut nereal, în scopul de a obține în mod injust sume de bani în cadrul schemelor de plată unică pe suprafață, pentru suprafețe de teren pe care nu le dețineau în realitate.
În demersurile lor, cei doi inculpați au beneficiat de ajutorul unui angajat al primăriei comunei Valea Stanciului, județul Dolj, care le-a pus la dispoziție mai multe documente folosite ulterior la A.P.I.A.
Funcționarul respectiv a solicitat procurorilor anticorupție încheierea unui acord de recunoaștere a vinovăției, lucru cu care aceștia au fost de acord.
Prin aceste demersuri, au fost obținute pe nedrept fonduri nerambursabile în cuantum total de 281.767 lei, sumă cu care Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în cauză. În cauză, s-a dispus luarea măsurilor asiguratorii, prin instituirea sechestrului, asupra unor bunuri imobile ce aparțin inculpatei Olaru Camelia. Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Dolj cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză”.
Nicolae Sabău, funcționarul din cadrul Primăriei comunei Valea Stanciului care i-a ajutat pe cei doi, a recunoscut comiterea faptelor (4 acte materiale) și a semnat un acord cu procurorii DNA Craiova, fiind condamnat la 2 ani închisoare cu suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani și 6 luni și 60 de zile de muncă în folosul comunității: „Admite acordul de recunoaştere a vinovăţiei încheiat de Ministerul Public-Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia Naţională Anticorupţie – Serviciul Teritorial Craiova cu inculpatul Sabău Nicolae. Condamnă pe inc. Sabău Nicolae la pedeapsa principală de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la folosire sau prezentare cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri din bugetul general al Uniunii Europene sau din bugetele administrate de aceasta ori în numele ei săvârșită în formă continuată în perioada aprilie 2008 – noiembrie 2011 (4 acte materiale). Dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere pe durata unui termen de încercare de 3 ani și 6 luni. Obligă pe inculpatul Sabău Nicolae să presteze pe parcursul termenului de supraveghere o muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile la Primăria com. Valea Stanciului sau Școala Profesională Valea Stanciului. Atrage atenţia inculpatului Sabău Nicolae asupra dispoziţiilor art. 96 C.p. privind revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere. Menține măsura asiguratorie a sechestrului până la concurenţa sumei de 228.925,29 lei”, se arată în hotărârea Tribunalului Dolj.

Politica