joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Mehedinți. Site-ul Consiliului Judeţean, în continuare, nefuncțional

Consiliul Judeţean Mehedinţi anunţa în data de 7 ianuarie a.c. pe Pagina oficială de Facebook că site-ul instituţiei a fost ţinta unui atac informatic. În acelaşi anunţ, oficialii CJ Mehedinţi au mai spun că au făcut plângere la DIICOT.

Chiar dacă atacul a avut loc ”de o perioadă bună de timp”, reprezentanţii Consiliului Judeţean Mehedinţi au făcut publică situaţia abia în data de 7 ianuarie 2020, scrie adevarul.ro

”Aşa cum probabil aţi observat, de o perioadă bună de timp, site-ul Consiliului Judeţean Mehedinţi nu mai poate fi accesat, după ce a fost ţinta unui atac informatic. Incidentul a fost raportat la DIICOT, cercetările sunt în curs, iar procurorii urmează să stabilească cine sunt hackerii care au recurs la acest gest. Din nefericire, comunicarea cu cei care accesau site-ul instituţiei noastre va fi îngreunată pentru o perioadă de timp nedeterminată, fiind nevoie de reconstruirea site-ului. Vă mulţumim pentru înţelegere!”, este anunţul făcut pe Pagina de Facebook a Consiliului Judeţean Mehedinţi.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Procurorii DIICOT spun că cercetările nu împiedică în niciun fel Consiliul Judeţean Mehedinţi să se preocupe să rezolve problema site-ului. CJ Mehedinţi ar fi putut apela la o firmă specializată care să modifice sursa respectivului software şi să scoată virusul din el ori dacă este vorba de un virus foarte inteligent şi foarte dăunător să pună temporar informaţiile într-o formă brută într-o platformă, cel puţin informaţiile produse după data de 7 ianuarie a.c. În ultimă instanţă, până la această dată,  Consiliul Judeţean putea să-şi facă un site nou astfel încât să respecte principiul transparanţei în administraţie.

Acum, în lipsa unui site, Consiliul Judeţean Mehedinţi, la fel ca o primărie din secolul trecut, lipeşte anunţurile pe uşa de la intrare în instituţie ori la avizierul din holul de la parter, în felul acesta considerând că a făcut publice informaţiile respective.

Surse din cadrul instituţiei spun că realitatea este, însă, cu totul alta, că în felul acesta multe informaţii ce ar trebui publicate pe site, rămân acum necunoscute pentru publicul larg. Pentru că vorbim de site-ul Consiliului Judeţean Mehedinţi, aici se postează toată activitatea forului judeţean, adică licitaţiile, achiziţiile, bugetul judeţului pe anul 2020, declaraţiile de avere ale preşedintelui Aladin Gigi Georgescu şi celor doi vicepreşedinţi, declaraţiile de interese, raportul de activitate al preşedintelui CJ, anunţurile de angajări în CJ ori la subordonatele acestuia, salariile, proiectele de hotărâri care necesită dezbateri publice, ş.a.

Nu este prima dată, când Consiliul Judeţean Mehedinţi rămâne fără site. În anul 2015, acesta a rămas fără servicii de internet, servere, reţele şi alte programe pentru că a intrat în litigii cu firma cu care colabora, iar ulterior aceasta şi-a declarat insolvenţa.  Administratorul juduciar a fost de acord să redea Consiliului Judeţean o parte dintre servicii, mai puţin pagina de internet. După acest scandal, CJ Mehedinţi a comandat un alt site, care a fost acum virusat. 

Politica