Noi focare de pestă porcină africană, în Olt

Noi focare de pestă porcină africană, în Olt

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Olt informează că, de la începutul acestui an, pe teritoriul judeţului Olt sunt confirmate alte 11 focare de pestă porcină africană la porci din gospodării ale populaţiei.

În sudul județului, autoritățile sanitare veterinare au ucis preventiv câțiva porci, informează olt-alert.ro

Noile focare au fost confirmate în cinci localităţi, respectiv în Corabia – două focare, Gîrcov – un focar, Cîrlogani – două focare, Vişina – cinci focare și în Baldovineşti – un focar.

Cele mai recente focare au fost depistate la Celei – Corabia și la Grojdibodu (sat Hotaru), pentru care a fost întrunit, ieri, Centrul Local de Combatere a Bolilor, pentru aprobarea măsurilor ce se impun.

Potrivit unui comunicat al DSVSA Olt, ”marți, 11.02.2020, la sediul Instituţiei Prefectului, în cadrul Centrului Local de Combatere a Bolilor au fost supuse aprobării planurile de măsuri privind combaterea pestei porcine africane într-o exploataţie nonprofesională din localitatea Celei (Corabia), în baza buletinului de analiză emis de Institutul de Diagnostic şi Sănătate Animală Bucureşti şi cel privind suspiciunea pestei porcine africane într-o exploataţie nonprofesională din localitateaHotaru (Grojdibodu), în baza buletinului de analiză emis de Laboratorul Sanitar Veterinar şi pentru Siguranţa Alimentelor Olt”.

Gospodăria din localitatea Hotaru (Grojdibodu) a fost plasată sub supraveghere oficială şi au fost impuse restricţii de mişcare din și către curțile și localităţile afectate, eliminarea din focar a porcilor vii (patru capete porci), ecarisarea cadavrelor, efectuarea dezinfecţiei exploatațiilor afectate, a spaţiilor de cazare ale porcilor, a aleilor, a perimetrelor, a ustensilelor şi a obiectelor potenţial contaminate, restricţii asupra mişcării cărnii, produselor şi subproduselor animale .

Localitățile şi fondurile cinegetice care se încadrează în zona de protecție sunt Grojdibodu (Grojdibodu şi Hotaru), Ianca (Potelu) și Fondul de vânătoare (FV) 51 Grojdibodu .

Localitățile şi fondurile cinegetice care se încadrează în zona de supraveghere sunt UAT Gura Padinii (Gura Padinii, Satu Nou), UAT Orlea (Orlea, Orlea Nouă), UAT Ştefan cel Mare (Ştefan cel Mare, Ianca Nouă), UAT Ianca (Ianca); FV 51 Grojdibodu, FV 52 Ianca, FV 53 Orlea .

De asemenea, autoritățile anunță că se menţin restricţiile pentru localităţile Curtişoara, Teslui, Oporelu, Strejeşti, Grădinari, Pleşoiu, Găneasa, Slătioara, Slatina, Cîrlogani, Baldovineşti, Iancu Jianu, Dobreţu, Vulpeni, Găvăneşti, Călui, Oboga, Morunglav, Bobiceşti.

Mai mult, ca urmare a suprapunerii focarelor în zona de sud a judeţului Olt se menţin restricţiile în localităţile Vlădila, Rotunda, Bucinişu, Studina, Grădinile, Brastavăţu, Obîrşia, Vişina Nouă, Vădastra, Vişina, Urzica, Vădăstriţa, Ştefan cel Mare, Ianca, Grojdibodu, Gura Padinii, Orlea, Corabia, Gîrcov, Izbiceni, Giuvărăşti și Tia Mare.

DE precizat că, în acest an, au fost stinse patru focare în localitățile Perieţi, Poboru și Mărunţei.

Cu ocazia stingerii focarelor din zona de la Poboru au fost ridicate restricţiile de mişcare pentru două exploataţii comerciale de porci din sat Constantineşti, oraş Scorniceşti, informează DSVSA Olt.

De asemenea a fost stins şi focarul confirmat la exploataţia comercială de porci din localitatea Ipoteşti şi, de săptămâna trecută, a fost făcută repopularea fermei.

DSVSA Olt solicită sprijinul şi înţelegerea unităților administrativ teritoriale, a cetăţenilor și a operatorilor economici pentru respectarea acestor măsuri, având în vedere gravitatea bolii şi consecinţele economice grave generate de apariţia ei.

Pentru a împiedica răspândirea bolii, toate animalele suspecte trebuie sacrificate și neutralizate, iar proprietarii vor fi despăgubiți de către stat, în condițiile prevăzute de legislație.

Pesta porcină africană nu afectează oamenii, neexistând nici cel mai mic risc de îmbolnăvire pentru oameni, acest virus având, însă, impact la nivel social din punct de vedere economic.

DSVSA Olt aduce în atenţia crescătorilor de porci principalele măsuri care trebuie respectate:

  • asigurarea și utilizarea permanentă a unui echipament minim de protecție (salopetă, cizme) ce va fi folosit doar pentru accesul în adăpostul porcinelor; de asemenea, înainte de a intra în adăpostul porcinelor mâinile se vor spăla utilizând din abundență săpun și apă caldă;
  • este strict interzisă intrarea în adăpostul porcinelor cu hainele și încălțămintea de stradă;
  • este strict interzisă vizitarea de către proprietar a altor adăposturi de porcine;
  • este strict interzisă vizitarea exploatației și în special a adăpostului de porcine, de către vizitatori care dețin porci în exploatațiile proprii, sau de vizitatori care au legătură cu mediul silvatic;
  • periodic se va efectua dezinfecția aleilor și a adăposturilor;
  • se vor asigura condiții corespunzătoare de adăpostire și hrănire a animalelor;
  • porcinele vor fi ținute permanent în adăpost fiind interzisă lăsarea acestora în libertate;
  • este strict interzisă hrănirea animalelor cu resturi alimentare, lături sau materiale vegetale;
  • anunțarea de urgență a medicului veterinar local, a medicului oficial zonal sau direct a DSVSA Olt (telefon 0372753838) precum și a primăriei/consiliul local, despre orice caz de îmbolnăvire care evoluează la porcii domestici cu febră mare și mortalitate crescută, respectiv a identificării de cadavre sau porci sălbatici bolnavi, în scopul aplicării precoce a măsurilor de diagnostic și prevenire.
  • în cazul persoanelor care exploatează suprafețe agricole se vor dispune măsuri pentru dezinfecția mijloacelor agricole la ieșirea din tarlale;
  • este interzisă aducerea de furaje sau diverse materii vegetale din zone contaminate, în scopul hrănirii animalelor;
  • toți proprietarii au obligaţia respectării legislației în vigoare în ceea ce privește identificarea animalelor și circulația acestora, în caz contrar putând fi sancționați conform H.G. 984/2005, cu modificările ulterioare, fapt ce ar duce implicit la neacordarea despăgubirilor cuvenite conform H.G. 1214/2009, cu modificările ulterioare, în cazul reapariei boli.