joi, aprilie 25, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Senatul a aprobat proiectul prin care bunicii care îşi îngrijesc nepoţii primesc indemnizaţie

Bunicii care își îngrijesc nepoții ar putea primi o indemnizație de 650 de lei, potrivit unui proiect de lege adoptat tacit, luni, de Senat, inițiatorii fiind de părere că un copil este mai bine crescut de un membru al familiei, decât la creșă, potrivit Mediafax.

Camera Deputaților este for decizional.

Potrivit proiectului, bunicii pot primi 650 de lei indemnizaţie dacă își îngrijesc nepoţii, în condițiile în care aceştia vor putea prezenta documente care să ateste faptul că se află în relaţii bune cu nepotul şi că părinţii copilului şi-au dat acordul.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Proiectul arată că sunt luate în considerare şi situaţiile în care mamele revin la serviciu înainte de încheierea perioadei de doi sau trei ani, în care primesc indemnizaţie pentru creşterea copilului.

Concomitent cu indemnizația pentru bunici, mama va încasa stimulentul de inserţie, reglementat de legislaţia în vigoare, tot de 650 de lei, potrivit proiectului.

Cererile pentru indemnizaţia destinată creşterii nepoţilor se vor putea depune la primăria din oraşul de domiciliu şi vor fi însoţite, pe lângă actul de identitate al solicitantului şi certificatul de naştere al copilului pentru care se solicită dreptul, de acte doveditoare ale calităţii de bunic al copilului respectiv şi de acordul scris al părinţilor.

Senatul a fost prima Cameră sesizată, iar for decizional este Camera Deputaţilor.

Politica