vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Acordul pentru Brexit, validat de Comisia Europeană

Preşedinţii Comisiei Europene şi Consiliului au semnat vineri acordul cu privire la Brexit aprobat de Regatul Unit pentru a permite ratificarea sa de către Parlamentul European, a anunţat şefa Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

„Împreună cu Charles Michel am semnat acordul privind ieşirea Regatului Unit din UE, deschizând calea ratificării sale de către Parlamentul European”, a anunţat preşedinta Comisiei Europene pe contul său de Twitter.

Cu acordul oficial al Ursulei von der Leyen şi al lui Charles Michel, textul va fi supus acum atenţiei Parlamentului European în 29 ianuarie pentru ratificare. Iar, apoi, joia viitoare, diplomaţii statelor membre ale UE vor aproba în scris raportul, asigurând astfel retragerea în ordine a Marii Britanii în 31 ianuarie la miezul nopţii, scrie Agerpres.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Negociatorul şef al UE, francezul Michel Barnier, a asistat la această semnare organizată la sediul Comisiei Europene la Bruxelles, întrucât preşedintele Consiliului Europene urma să plece apoi la Tirana.

Acordul urmează a fi trimis la Londra pentru a fi parafat de către prim-ministrul Boris Johnson.

Și regina Elisabeta a II-a şi-a dat joi consimţământul pentru textul care reglementează modalităţile separării după 47 de ani de apartenenţă a Marii Britanii la UE.

Separarea oficială este însoţită de o perioadă de tranziţie până la sfârşitul anului 2020. Regatul Unit va continua să aplice reglementările UE în această perioadă, fără a lua parte totuşi la deciziile comunitare.

Aceasta va permite o retragere calmă. Răgazul va permite de asemenea celor două părţi să-şi negocieze viitoarea relaţie, în special, un acord comercial. Dar timpul este considerat prea scurt pentru o astfel de negociere.

Politica