Policlinică, stomatologie şi propriul serviciu de evidenţă a persoanelor într-o comună din Dolj

Policlinică, stomatologie şi propriul serviciu de evidenţă a persoanelor într-o comună din Dolj

În urma unei investiţii de 2,1 milioane lei, bani proveniţi din Programul Naţional de Dezvoltare Locală şi de la bugetul local, locuitorii comunei doljene Bratovoeşti au, de acum, un dispensar modern. În clădire funcţionează şi biblioteca, dar şi serviciul local de evidenţă a persoanelor, inaugurat joi. Este vorba despre cel de-al 52-lea serviciu local de evidenţă a persoanelor din Dolj, judeţul fiind pe primul loc pe ţară din acest punct de vedere.

Clădirea dispensarului a intrat în reabilitare în 2018, iar acum aici deja funcţionează mai multe servicii.

Această clădire nu fusese niciodată reabilitată. După cum vedeţi acum toţi cei care lucrează în această clădire au toate condiţiile normale. Investiţia este începută în 2018 pe PNDL, 1,6 milioane lei, şi 570.000 de la bugetul local. La parterul clădirii funcţionează 2 cabinete de medici de familie, un cabinet stomatologie, o farmacie şi o policlinică ce are aproape toate specializările. La etaj funcţionează cabinete de asistenţi medicali comunitari, poşta, biblioteca, arhiva, asistenţa socială”, a declarat primarul comunei Bratovoeşti, Ionuţ Oancea.

Preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, şi-a exprimat speranţa că PNDL va continua.

Cu ani în urmă acest imobil a aparţinut Consiliului Judeţean Dolj şi, la un moment dat, Consiliul Judeţean a luat hotărârea ca toate dispensarele pe care le avea în proprietate să se întoarcă la comunităţile respective, pentru că mai bine se ocupă comunele pe raza cărora există asemenea obiective, decât să se ocupe cineva de la Craiova. S-au investit aici 2,1 milioane lei. Mi-aş dori ca PNDL să continue. Acest program, pentru judeţul Dolj, a fost mană cerească. S-au implementat peste 230 de proiecte făcute în 102 primării şi peste 800 milioane lei au intrat în judeţul Dolj cu această ocazie”, a precizat Ion Prioteasa.

La rândul său, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Cosmin Vasile, a apreciat: „Domnul primar este printre cei care au accesat cele mai multe proiecte şi prin PNDL şi pe fonduri europene. Ştiu că pe PNDL, pe lângă dispensar, mai aveţi şi introducere apă şi canalizare într-unul din sate. Am văzut numai în centrul localităţii alte două-trei obiective care vor fi cât de curând inaugurate”.

În comună se lucrează la introducerea reţelei de apă şi canalizare, căminul cultural este în modernizare, iar toate grădiniţele ar urma ca de anul viitor să aibă grupuri sanitare decente. Tot pentru copiii din comună s-a realizat primul teren public de minifotbal din judeţul Dolj, acoperit pe structura metalică, investiţie finanţată din fonduri europene şi bugetul local.

Pe de altă parte, în Bratovoeşti urmează să fie inaugurat primul centrul centru SMURD din Dolj. Este vorba despre Centrul permanent pentru serviciul voluntar situaţii de urgenţă care va fi predat Detaşamentului 2 de Pompieri Craiova.

Investiţia a fost finanţată 100% din bugetul local şi va deservi 31.827 de locuitori ai celor 9 comune arondate acesteia: Bratovoeşti, Rojişte, Apele Vii, Castranova, Celaru, Daneţi, Dobreşti, Mârşani, Teasc.

În plus, de curând Primăria Comunei Bratovoeşti a eliberat autorizaţia de construire pentru TABĂRA BUCURIEI. Terenul a fost donat de un locuitor din Bădoşi. Aici, Bucurie pentru Viață” vrea să construiască un astfel de loc unde copiii cu probleme oncologice să aibă parte pentru câteva săptămâni de o vacanță.