Criminal căutat de Poliţie

Eliza Radu

Principalul suspect în cazul crimei care a avut loc săptămâna trecută în Severin pare de negăsit. El a fost dat dispărut şi de mama sa.
Bărbatul suspectat că a ucis o femeie de 45 ani, lovind-o cu o rangă în cap, în timp ce aceasta se deplasa spre o staţie de autobuz pentru a ajunge la locul de muncă, nu fusese prins de poliţie nici până marţi, la închiderea ediţiei.
Între timp, Mara Alexandru-Alin a fost dat dispărut chiar de mama sa, informează Adevărul. Conform sursei citate, femeia, în vârstă de 54 de ani, susţine că fiind plecată în Italia, în după-amiaza zilei de 28 august a vorbit la telefon cu fiul său, Mara Alexandru-Alin, din Drobeta Turnu Severin, iar după încheierea convorbirii telefonice, acesta nu a mai putut fi contactat, părăsind domiciliul fără a mai reveni până în prezent.
El este acum căutat la nivel naţional. Conform Poliţiei, individul are păr şaten, ochi verzi, 1,75 m înălţime, 90 kg.
Oricine poate oferi detalii cu privire la persoana dispărută este rugat să apeleze Serviciu de Urgenţă 112 sau să contacteze cea mai apropiată unitate de poliţie.

Reclame
Reclame
author avatar
Eliza Radu
Distribuie acest articol