vineri, aprilie 26, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Gorj. 48,62%, prezența la europarlamentare, 36,83%, cea de la referendum

Gorjul a înregistrat cea mai mare prezență la urne pentru europarlamentare din ultimii 12 ani. Nu numai interesul pentru acest scrutin este istoric, ci și rezultatele sunt surprinzătoare, scrie gorjeanul.ro

Județul roșu, cum a fost numit în ultimele două decenii, s-a decolorat puțin, mai ales pe partea dreaptă. Asta poate și pentru că, ieri, mai multe comune din Gorj, dar și municipiul Motru ca și satele componente, localități fără obiective culturale, au primit vizita turiștilor ,,electorali”. Motru, și mai ales secția 58 și Roșiuța, este în top în privința numărului mare de electori în listele suplimentare, asta urmare a minerilor care au votat pe raza municipiului, la ieșirea din cariere, dar și Bustuchinul se laudă cu un număr mare de votanți în listele suplimentare. În această comună a câștigat ALDE, primarul preluând culoarea acestui partid, pe locul al doilea aflându-se PSD. În comune ca Prigoria și Fărcășești, cu edili liberali, au câștigat roșii, liberalii fiind pe locul doi, respectiv trei după ALDE.

Potrivit aceleiași surse, în timpul votării s-au înregistrat și câteva incidente. Astfel, poliţiştii încă anchetează furtul unei ștampile de vot, în cauză deschizându-se dosar penal pentru furt, deocamdată cu autori necunoscuți, după ce o ştampilă de vot din secţia 131 din Baia de Fier a dispărut. Sesizarea a fost înaintată de Biroul Electoral Judeţean. Au mai fost cetățeni sancționați pentru utilizarea abuzivă a 112 și un incident la Novaci cu un lider al USR-PLUS, scos afară din secția de votare.

Policlinica Buna Vestire Craiova

Liderii PSD Gorj, consideră că au câștigat alegerile în Gorj dar așteaptă numărătoarea din procesele verbale. Liberalii au obținut și ei un scor peste cel obișnuit la nivel de Gorj, în timp ce surpriza a fost USR-PLUS. Pro România și ALDE au depășit pragul electoral în Gorj, potrivit datelor estimate de ambele partide la închiderea urnelor.

Politica