vineri, aprilie 19, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

„Gândăcelul”. Prioteasa, supărat pe presă. „Or mai fi şi zone bune. Acuma, la doi gândaci, gata toate televiziunile încep cu noi”

De două ori în doar o săptămână, preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Prioteasa, îşi exprimă, mai mult sau mai puţin evident, nemulţumirea faţă de faptul că mass-media prezintă părţile negative din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Craiova. Motivul principal – gândacii. Ion Prioteasa spune că se întâmplă şi lucruri bune în spital. Iar noi nu contestăm asta. De altfel, investiţiile în aducerea spitalului la standarde de normalitate au fost prezentate în mai multe rânduri, la fel şi medicii „excelenţi”. Însă nu putem ascunde gunoiul sub covorul adus de la spălătorie.

Dacă atunci când a anunţat semnarea contractului pentru reabilitarea Oncologiei a făcut o referire mai plastică la „gândăcelul” filmat în spital, marţi, la prezentarea bugetului administraţiei doljene pe 2019 a fost mai vehement.

Am rugat-o (n.r. pe Sorina Pintea, ministrul Sănătăţii) să se uite că totuşi la acest spital nu putem să stăm numai în discuţii şi în dialog, în sensul că sunt 3.500 de oameni care lucrează în acest spital, doctori, asistente. Păi n-o fi judeţul ăsta şi nu o fi spitalul ăsta cel mai rău din ţara asta. Se adresează la 2,5 milioane de oameni din toată regiunea. Or mai fi şi zone bune, or mai fi şi zone de excelenţă, or mai pleca şi oameni mulţumiţi acasă, om mai fi fost şi noi pe acolo, prin spital, cu rude de-ale noastre. Acuma, la doi gândaci şi la nu ştiu ce se întâmplă, gata toate televiziunile încep cu noi şi a intrat aşa în folclor. Sau doi doctori care se bat, de obicei acelaşi care îi provoacă pe ceilalţi. Nu ştiu cât de bine face şi acestei zone care încearcă să se dezvolte şi să fie şi ea în pas cu lumea” a spus preşedintele CJ Dolj, Ion Prioteasa.

Policlinica Buna Vestire Craiova

  • Cineva a reuşit să filmeze un animăluţ de-ăsta care era pe perete pe acolo, un gândăcel”

Şeful administraţiei doljene a făcut referire la gândacii filmaţi în spital şi miercurea trecută, atunci când a fost semnat contractul de finanţare pentru reabilitarea clădirii Clinicii de Oncologie de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova.

Nu va rămâne nici un etaj pe care să nu intervenim şi poate chiar este cazul să anunţăm că unul din etajele care a fost cu probleme o vreme, în care presa şi cineva a reuşit să filmeze un animăluţ de-ăsta care era pe perete pe acolo, un gândăcel, de data aceasta arată cu totul şi cu totul altfel. Era un singur gândăcel care trecea de la etaj la etaj, cred că la etajul 9”, a afirmat Ion Prioteasa.

 

Reamintim că spre finalul anului trecut, aparţinătorii unui pacient au publicat, pe internet, imagini cu gândaci în unitatea medicală. Aceştia ar fi susţinut că imaginile au fost surprinse la începutul săptămânii, la etajul 7 al unităţii spitaliceşti, în zona lifturilor şi lângă uşa blocului operator de la Urologie. Inspectorii DSP făcuseră un control cu o lună înainte şi afirmau că nu găsiseră gândaci în spital.

Tot în aceeaşi perioadă, aparţinătorii se plângeau că nu există paturi pentru mame la pediatrie.

Un tată reclama faptul că întreg mobilierul este vechi şi, mai mult, că în saloane sunt insecte, iar mirosul de aici este insuportabil.

Spitalul nr. 1 de urgență Craiova 2018 secția pediatrie. Cum este posibil în sec 21 să existe într-un spital de urgență asemenea condiții, asemenea paturi vechi de peste 30 ani, să dormi cu copilul într-un pat 1500×800 dacă este și atât,fără perne, fără paturi. Să îmi bag eu _I_ în conducerea voastră de jeguri ordinare ca banii știți să îi luați. Numai de furat sunteți buni, dar să modernizați un spital nu vreți că nu vă mai săturați de bani… Femeile mușcate de fel și fel de gângănii, un miros insuportabil în saloane…..???? Fără un frigider să îți pui mâncarea, fără un dulap să îți pui hainele…..fără, fără, fără…..”, a scris bărbatul pe facebook.

În urma postării sale, mai multe persoane au reacţionat susţinând că au avut parte de aceleaşi condiţii în unitatea medicalăiar o mamă a trimis presei imagini video pe care femeia spune că le-a înregistrat în spital în luna august şi în care se vede cum saloanele sunt năpădite de gândaci.

Este inuman ce se petrece acolo. Am fost internată cu fetița acolo, în luna august. Când afară erau 38 de grade trebuia să ne descurcăm cu o singură baie pe tot holul. După trei zile de stat în spital am plecat pe semnătură. Fără tuburi cu spray împotriva insectelor nu ai ce căuta acolo”, a afirmat femeia.

Revenind la bugetul pe 2019 al administraţiei doljene, Ion Prioteasa a afirmat, marţi, că investiţiile în sănătate vor continua în acest an, fiind alocate sume considerabile, însă şi Ministerul Sănătăţii trebuie să se implice.

Am avut o discuţie şi cu doamna ministru în aceste zile pe care am rugat-o să aibă în vedere că în curtea Ministerului Sănătăţii se află cel mai mare spital judeţean din România şi că atunci când face investiţii trebuie să se uite şi aici. Am făcut chestia asta şi datorită faptului că primisem informaţia că sunt trei CT-uri la spitalul judeţean şi toate erau defecte. Şi dacă era nevoie de o intervenţie mai specială practic nu puteau să facă nici un fel de tomografie. Între timp s-au reparat şi cel puţin unul a fost pus în funcţiune. Dar nu e în ordine chestiunea asta, adică trebuie să avem anumite lucruri care ţin de zona de urgenţă”, a spus preşedintele Consiliului Judeţean Dolj.

Pentru investiţii în sănătate, administraţia judeţeană îşi propune să aloce în acest an peste 23 milioane lei, adică 7% din bugetul propriu destinat dezvoltării.

 

 

 

Politica