joi, aprilie 18, 2024

Ultima ora

spot_imgspot_imgspot_imgspot_img

Sport

Dosarul lui Voiculescu se rejudecă

Magistraţii Curţii de Apel Craiova au decis definitiv, miercuri, trimiterea spre rejudecare Tribunalului Dolj a dosarului în care preşedintele PNL Olt, Liviu Voiculescu, este acuzat, printre altele, de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, conflict de interese, organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc.

În primă instanţă, Tribunalul Olt îl achitase pe Liviu Voiculescu, sentinţa fiind pronunţată în decembrie 2017. Decizia n-a fost definitivă, iar procurorii DIICOT au contestat-o, Curtea de Apel Craiova hotărând, miercuri, ca dosarul să fie rejudecat de instanţa de fond. „(…) Desfiinţează în totalitate sentinţa penală atacată şi trimite cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe, respectiv Tribunalul Dolj. Menţine actele şi măsurile procedurale dispuse până la data de 06.12.2017. Conform art. 275 alin. 2 C.p.p. obligă apelanta Fota Lavinia la plata sumei de 300 lei, cheltuieli judiciare către stat. În baza art. 275 alin. 6 C.p.p. cheltuielile în cuantum de 520 lei, reprezentând onorariu avocat oficiu pentru fiecare dintre inculpaţii Lazăr Laurenţiu Ilie, Lazăr Valeria, Buzatu Mihai Răzvan, Buzatu Bogdan Alexandru, Poteraş Leonard Ionuţ, Bădiţă Gheorghe şi Gheorghiceanu Bogdan Ciprian, rămân în sarcina statului. Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică”, se arată în încheierea Curţii de Apel Craiova. Actualul primar al comunei Cungrea, fost inspector principal de poliţie, Liviu Voiculescu a fost trimis în judecată alături de alte 20 de persoane, printre care se numără colegii săi de la Serviciul de Investigare a Fraudelor Olt, Laurenţiu Lazăr, zis Tătuţu’, şi Ciprian Gheorghiceanu, mai mulţi angajaţi ai Finanţelor Publice Olt şi oameni de afaceri din Olt şi Dolj. Ulterior, dosarul a fost disjuns, o parte dintre inculpaţi fiind judecaţi separat. În acest dosar, Tribunalul Dolj nu a condamnat cu executare nicio persoană. Astfel, poliţistul Laurențiu Lazăr de la Serviciul de Investigare a Fraudelor a fost condamnat la doi ani și opt luni de închisoare cu suspendare, in timp ce soția sa, Valeria, a primit o pedeapsă de doi ani, tot cu suspendare. Bogdan Ciprian Gheorghiceanu, tot polițist SIF, a fost achitat. Pedepse cu suspendare au primit și frații Buzatu, Răzvan și Alexandru – câte 3 ani. Leonard Poteraș, Costinel Ghiță, Iliuță Adrian Boangiu și Radu Morusi au fost achitați. Omul de afaceri Gheorghe Bădiță, administrator al firmei Marconf din Piatra-Olt, a fost condamnat la 6 luni de închisoare cu suspendare. Inculpatii au fost acuzați, printre altele, de constituire sau aderare la un grup infracţional organizat, conflict de interese, organizarea şi desfăşurarea de activităţi ilicite în domeniul jocurilor de noroc. Inițial, în acest dosar au fost trimise în judecată 21 de persoane – polițiști, angajaţi ai Finanţelor Publice Olt şi oameni de afaceri din Olt şi Dolj. Ulterior, dosarul a fost disjuns, o parte dintre inculpaţi, finanțiștii, fiind judecaţi separat.

Politica